AVION PRĂBUȘIT ÎN FRANȚA: Germanwings confirmă tragedia la două ore după dispariția de pe radare a cursei 4U 9545 UPDATE

UPDATE 14:50 Germanwings a confirmat prăbușirea aeronavei de pasageri 4U 9525 la circa două ore după dispariția avionului de pe radare. Într-o postare pe contul de Facebook al Germanwings compania a anunțat înființarea unei linii de telefon gratuite unde rudele pasagerilor pot obține mai multe informații. 

” Trebuie să recunoaștem că, din păcate, zborul 4U 9525 între BCN (Barcelona) și DUS (Dusseldorf) peste Alpi francezi s-a prăbușit în urma unui accident. Este o aeronavă de tip A320. La bord erau 144 de pasageri și 6 membri ai echipajului. Lufthansa și Germanwings au înființat o linie telefonică gratuită 0800 11 33 55 77 pentru rudele pasagerilor. Gândurile și rugăciunile tuturor angajațior Germanwings și Lufthansa se îndreaptă către familiile și prietenii pasagerilor și membrilor echipajului”, se arată în postarea pe Facebook a Germanwings. 


 

AVION PRĂBUȘIT ÎN FRANȚA. Compania Germanwings nu a confirmat până la ora transmiterii acestei știri prăbușirea aeronavei care efectua o cursă între Barcelona și Dusseldorf, cu toate că atât guvernul francez, cât și președinția au confirmat informația și au transmis că nu există supraviețuitori.

Totuși, Germanwings a redistribuit un mesaj al șefului companiei-mamă, Lufthansa: „Nu știm încă exact ce s-a întâmplat cu zborul 4U 9525. Gândurile noastre se îndreaptă acum către rudele și prietenii pasagerilor și echipajului. Noi facem tot ce este posibil să oferim cât de repede se poate mai multe informații”, se arată în postarea Lufthansa semnată Carsten Spohr și distribuită de Germanwings.

Într-o postare anterioară pe Facebook, compania Germanwings anunța că nu putea confirma relatările presei pe marginea unui incident în care a fost implicat un avion.

„Am luat cunoștință de informații speculate în mass-media despre un incident, deși nu avem încă nici o informație confirmată. De îndată ce informații certe vor fi disponibile, vom informa imediat presa. Vă rugăm să urmăriți site-ul germanwings.com”, se arată în postarea Germanwings pe Facebook.

O aeronavă Airbus A320 cu 148 de oameni la bord, care a decolat din Barcelona, Spania, cu destinația Dusseldorf, Germania, s-a prăbușit, marți, în Alpii francezi.