Avionul AirAsia s-ar fi prăbușit în largul Insulei indoneziene Belitung
Potrivit publicației, purtătorul de cuvânt al Agenției a declarat că o echipă de salvare a fost trimisă la Belitung.
Avionul de tip Airbus A320 ar fi survolat în cerc marea în zona insulei pentru a evita o furtună, după care a intrat într-o zonă de turbulențe și s-a prăbușit în ocean, potrivit aceeași surse.
Avionul de tip A320-200 avea la bord șapte membri ai echipajului și 155 de pasageri, inclusiv 16 copii și un sugar, potrivit lui Djoko Murjatmodjo, directorul general al Aviației Civile indoneziene.
Zborul QZ8501 a decolat de pe Aeroportul Internațional Juanda de la Surabaya, pe insula indoneziană Java, la ora locală 5.20 (0.20, ora României) și urma să aterizeze pe Aeroportul Changi de la Singapore la ora locală 8.30 (2.30, ora României).
Potrivit unui comunicat al Direcției Aviației Civile din Singapore, contactul a fost pierdut în spațiul aerian indonezian, la „200 de mile marine (aproximativ 350 de kilometri) sud-est de frontiera dintre regiunile de informații de zbor ale Jakartei și Singapore”.
AirAsia a anunțat că o operațiune de căutare a fost lansată, în încercarea de localiza avionul.
Operațiunile au fost angajate de la Centrul de căutare și salvare de pe Insula Bangka, în Marea Javei, potrivit autorităților locale.