Avionul MINISTRULUI de externe al Germaniei a aterizat de urgență după ce au fost identificate probleme mecanice la doar 3 minute după decolare

Publicat: 14 08. 2023, 12:25

Aeronava cu care călătorea ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, s-a întors pe aeroportul din Abu Dhabi, de unde decolase, din cauza unor probleme mecanice. Ministrul trebuia să ajungă în Australia pentru a vizita capitala, însă programul său a fost suspendat.

Avionul în care se afla ministrul a făcut escală pentru a alimenta la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. Aeronava a decolat după escala de realimentare, însă la doar 3 minute, echipajul a constatat că trebuie să se întoarcă. În timp ce aparatul de zbor se afla la 2.500 de metri altitudine, căpitanul a raportat o problemă mecanică.

„Din cauza unei probleme mecanice, trebuie să ne întoarcem la Abu Dhabi din motive de siguranță”, a declarat Sebastian Fischer, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, conform Deutsche Welle.

Avionul ministrului de externe al Germaniei a aruncat 80 de tone de kerosen

Din primle informații, părți ale clapetelor de decolare nu s-au retras și astfel a împiedicat avionul să atingă altitudinea și viteza de croazieră normale. Aeronava a fost alimentată complet pentru zborul de peste 10 ore, iar greutatea maximă la decolare era de 270 de tone. În schimb, la aterizare, avionul trebuia să aibă cu 80 de tone mai puțin. În acest context, aparatul de zbor a fost nevoit să se rotească pe cer circa doua ore și să elibereze tonele de kerosen necesare.

Ministrul de externe al Germaniei a mai avut parte de astfel de probleme în timpul zborurilor sale. La jumătatea lunii mai, Annalena Baerbock a fost blocată la Doha, în Qatar, din cauza unei pene de cauciuc la avionul său guvernamental.

CITEȘTE ȘI:

Wizz Air anulează curse după ce unele motoare au fost rechemate de producător, pentru posibile „fisuri microscopice”. Câți pasageri sunt afectați

A fost ADOPTATĂ în Germania, iar acum vrea să dea de urma mamei sale biologice, din România. „Cred că a avut probleme serioase de m-a lăsat în spital”