Avionul Novak Djokovici a făcut primul zbor, sâmbătă, pe ruta Belgrad – Abu Dhabi
Noua companie națională aeriană sârbă, Air Serbia, a avut, sâmbătă, primul zbor, cu un avion ce poartă numele celebrului tenisman Novak Djokovici, informează AFP.
Avionul, un Airbus A319, a plecat din Belgrad sâmbătă după-amiază, cu destinația Abu Dhabi.
Compania Air Serbia a fost înființată în luna august, după ce Etihad Airways a preluat 49 la sută din fosta companie sârbă JAT Airways. Conform contractului dintre cele două părți, Etihad Airways va gestiona Air Serbia timp de cinci ani, de la 1 ianuarie 2014. Etihad Airways va investi 40 de milioane de dolari în Air Serbia, aceeași sumă ca și guvernul sârb, care deține 51 la sută din companie. Cei doi parteneri vor asigura și finanțări suplimentare prin împrumuturi.