Avionul prăbușit în Iran are un precedent istoric. Cum au doborât americanii din greșeală un avion iranian cu 290 de oameni
Momentul prăbușirii aeronavei ucrainene, în apropiere de Teheran, la doar câteva ore după ce Iranul lansase rachete către bazele militare irakiene care adăposteau trupe americane, a dus imediat la ipoteza că avionul ar fi fost doborât. Aceste suspiciuni au fost confirmate sâmbătă, când oficialii iranieni și-au asumat responsabilitatea pentru prăbușirea aeronavei Boeing 737-800 , declarând că a fost un accident cauzat de „o eroare umană”. Printre cele 176 de victime se aflau mai mulți tineri iranieni, dar și canadieni, afgani și europeni din mai multe țări, relatează The New York Times.
Mai multe persoane au remarcat asemănarea izbitoare dintre incidentul recent și un altul, care a avut loc pe fondul ostilităților din vremea războiului dintre Iran și Irak de acum mai bine de 30 de ani. În ziua de 3 iulie 1988, în timp ce forțele americane și iraniene se luptau în Golful Persic, Marina Statelor Unite a doborât din greșeală un avion de pasageri iranian, care efectua o cursă cu destinația Dubai. Toate cele 290 de persoane de la bordul avionului, dintre care 66 erau copii, și-au pierdut viața în accident.