Prima pagină » Știri externe » Avocata care s-a întâlnit cu Trump Jr. reprezenta un serviciu de informații din Rusia

Avocata care s-a întâlnit cu Trump Jr. reprezenta un serviciu de informații din Rusia

Avocata care s-a întâlnit cu Trump Jr. reprezenta un serviciu de informații din Rusia
Avocata rusă Natalia Veselnițkaia, cea care s-a întâlnit cu Donald Trump Jr. în timpul campaniei prezidențiale americane din 2016, a reprezentat în instanță o unitate militară operată de o agenție de informații din Rusia, potrivit unor surse citate de site-ul agenției The Associated Press.

AP citează documente din 2011 și 2012 ale unei instanțe din Rusia, potrivit cărora Natalia Veselnițkaia a reprezentat unitatea militară 55002, operată de către FSB, principala agenția secretă de informații din Rusia.

Veselnițkaia a susținut cauza FSB într-o dispută privind drepturi de proprietate, dar a pierdut procesul. Instanța a decis în favoarea Agenției de Proprietăți Federale, care a dorit să recâștige dreptul asupra unei clădiri ocupate de unitatea militară.

 Natalia Veselnițkaia a declarat că este pregătită să depună mărturie în fața Congresului, întrucât este un avocat privat, care nu are nicio legătură cu Kremlinul, și că nu a obținut niciodată informații compromițătoare despre Hillary Clinton.

Veselnițkaia a mai precizat că întâlnirea ei cu Donald Trump Jr. a vizat combaterea activităților de lobby desfășurate de către William Browder în SUA și nu a avut nicio legătură cu alegerile prezidențiale.

La 11 iulie, Donald Trump jr., fiul cel mare al președintelui SUA Donald Trump, a publicat email-uri prin care confirmă că a discutat, în campania electorală pentru prezidențiale, cu un avocat rus care susținea că deține informații compromițătoare despre candidatul democrat Hillary Clinton.

Întrevederea dintre Donald Trump Jr. și Natalia Veselnițkaia a avut loc la 9 iunie 2016, în Turnul Trump din New York. Trump Jr. susține că i-a chemat la întâlnire și pe Jared Kushner, soțul surorii sale Ivanka Trump, și pe Paul Manafort, care era atunci șeful campaniei prezidențiale.

„Femeia a afirmat că are informații potrivit cărora persoane apropiate de Rusia finanțează Comitetul Național Democrat și o sprijină pe doamna Clinton. Afirmațiile ei au fost vagi, ambigue și lipsite de sens. Nu s-a furnizat și nici măcar nu s-au oferit niciun fel de detalii sau informații ca susținere. A devenit evident în curând că ea nu avea niciun fel de informații relevante”, a spus Trump Jr.

Citește și