Avocatul lui Sarkozy a fost inculpat într-un dosar de trafic de influență
Herzog „a fost inculpat pentru fapte pe care le cunoașteți și pe care noi le contestăm. Aceste acuzații nu sunt susținute de nicio probă materială”, a declarat Iweins.
„Thierry Herzog este liber. El este în continuare avocatul lui Nicolas Sarkozy”, cu care poate menține legătura, a adăugat avocatul.
Avocatul general al Curții de Casație, Gilbert Azibert, de asemenea, a fost inculpat marți seara pentru trafic de influență, a anunțat avocatul său, José Allegrini.
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost plasat în arest preventiv marți dimineața, într-un dosar similar, privind presupuse fapte de trafic de influență, o măsură dispusă pentru prima dată împotriva unui fost șef de stat în Republica a V-a.
Anchetatorii caută să stabilească dacă fostul președinte din perioada 2007-2012, Nicolas Sarkozy, în vârstă de 59 de ani, a acționat în vederea obținerii unor informații de la magistratul de rang înalt Gilbert Azibert despre o decizie a justiției care-l viza, în schimbul promisiunii unui post „de prestigiu” la Monaco.
Din punct de vedere juridic, traficul de influență este pedepsit, în mai multe articole din Codul Penal, cu pedepse care pot merge până la zece ani de închisoare și aplicarea unei amenzi în valoare de 150.000 de euro, în funcție de circumstanțe.
Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro