Avocatul lui Trump dezvăluie că a plătit-o pe actrița de filme pentru adulți Stephanie Clifford ca să nu recunoască aventura cu președintele SUA: I-am dat banii din buzunarul meu
„Nici Organizația Trump și nici staff-ul de campanie al președintelui nu au fost parte din tranzacția cu doamna Clifford și nici nu am primit înapoi banii pentru această plată, nici direct, nici indirect”, a declarat Cohen pentru The Times. „Plata către doamna Clifford a fost legală și nu a reprezentat contribuție sau cheltuială de campanie pentru niciun candidat”, a mai explicat acesta.
Wall Street Journal scria, în ianuarie, că avocatul Michael Cohen a plătit-o pe actrița de filme pentru adulți, Stephanie Clifford, pentru ca aceasta să nu facă publică aventura pe care a avut-o cu Donald Trump. Atât președintele SUA, cât și femeia au negat că au avut vreo legătură, iar Cohen spunea atunci că nu a avut loc nicio plată.
Ulterior, publicația a transmis că avocatul ar fi înființat expres o companie pentru a o plăti pe Clifford, folosind nume de cod pentru a ascunde identitatea celor implicați. Cohen nu a negat explicit aceste informații.
Recent, avocatul a declarat că el însuși a informat Comisia Electorală Federală că a efectuat independent această plată, după ce un grup de activiști a înaintat o plângere în care reclama că banii ar putea fi considerată o contribuție la campania președintelui Donald Trump. Principala nemulțumire era aceea că nu este cunoscută sursa banilor, însă, după cum au argumentat aceștia, indiferent de originea lor, ar putea fi considerați o contribuție de campanie pentru că au fost meniți să afecteze rezultatul scrutinului.
Într-un interviu pe care l-a acordat în 2011, Stephanie Clifford a spus că a avut o aventură cu Trump în 2006, însă declarațiile nu au fost publicate până recent. După apariția materialului, actrița de filme pentru adulți a negat că asta s-ar fi întâmplat vreodată.