Ban Ki-moon consideră că Al-Qaida este responsabilă de atentatele recente din Siria
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat joi că Al-Qaida ar putea fi responsabilă pentru atentatele recente din Siria, relatează AFP.
În timpul unei „discuții cu tineri”, cu privire la Siria, Ban a făcut aluzie la „un grav și enorm atentat terorist care a avut loc în urmă cu câteva zile”, în Siria. „Cred că Al-Qaida este responsabilă” de acest atentat, a declarat acesta. El nu a precizat la care atentat face aluzie.
Un dublu atentat comis la Damasc în urmă cu o săptămână s-a soldat cu 55 de morți.
Regimul lui Bashar al-Assad, care nu recunoaște mișcarea de contestare, a afirmat că luptă împotriva „unor bande teroriste înarmate” și le impută atentatele care au afectat această țară, începând cu decembrie 2011.
Opoziția acuză la rândul ei regimul că organizează atacuri pentru a sabota planul de ieșire din criză al emisarului internațional, Kofi Annan.
Rusia, aliată a Damascului, a declarat luni că Al-Qaida și alte grupări asociate acestei organizații sunt „în spatele atentatelor” comise în ultimele zile, în Siria.
Ban a precizat că „cel puțin 9.000 de persoane, poate chiar 10.000, au fost ucise în Siria”, în cele 15 luni de conflicte, o situație pe care el o califică drept „intolerabilă”, și a adăugat că 260 de observatori ai ONU au fost trimiși în această țară, în șase localități.
Dislocarea acestor observatori, conform lui Ban Ki-moon, a avut „un efect de liniștire” a violențelor din Siria, deși acestea continuă. „De aceea facem apel la încetarea tuturor violențelor, oricare ar fi sursa lor, Guvernul sau opoziția”.