Ban Ki-moon se declară „foarte îngrijorat”, la Moscova, de criza ucraineană
„În calitate de secretar general (al ONU), nu pot decât să fiu foarte îngrijorat de situație”, a spus Ban Ki-moon, exprimându-și dorința de a discuta despre criza ucraineană cu președintele rus.
Putin a salutat, la rândul său, rolul ONU în soluționarea conflictelor.
„Apreciem foarte mult eforturile dumneavoastră în reglementarea, în trecut, a crizelor din lume”, a declarat Putin.
ONU a anunțat miercuri o vizită neprevăzută la Moscova a lui Ban Ki-moon, care urmează să efectueze ulterior o vizită la Kiev.
În capitala ucraineană, Ban Ki-moon se va întâlni cu președintele interimar Oleksandr Turcinov și premierul Arseni Iațeniuk, dar și cu „reprezentanți ai societății civile”.
„Secretarul general a îndemnat constant ca o soluție să fie ghidată de principiile Cartei ONU”, și anume suveranitatea și integritatea teritorială a statelor, a subliniat ONU miercuri într-un comunicat.