Băncile din Grecia rămân închise până luni

Publicat: 09 07. 2015, 10:54
Actualizat: 03 08. 2015, 21:20

„Băncile vor rămâne închise până luni, iar retragerile de numerar vor fi limitate la 60 de euro pe zi”, a comunicat Banca centrală de la Atena, potrivit Televiziunii publice.

Băncile elene sunt închise de aproximativ zece zile, în contextul intrării Greciei în incapacitate de plăți.

Cetățenii greci au votat în proporție de 61% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaționali, 38,99% pronunțându-se în favoarea acestora.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăți. Actuala situație nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria țării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăți tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar șansele unei intervenții europene sunt minime.