Se presupune că Barack Obama își va concentra atenția pe datoria Greciei, care reprezintă 177% din PIB-ul statului grec și cea mai mare datorie a unei țări din Europa.
Fondul Monetar Internațional și SUA au solicitat restructurarea datoriei Greciei. Aceste solicitări au întâmpinat rezistență din partea Uniunii Europene, în mod special din partea Germaniei.
Grecia speră ca vizita președintelui american va pune presiune asupra creditorilor pentru ca aceștia să garanteze scutirea datoriilor.
Îninate de a ajunge în Grecia, Barack Obama a declarat ziarului grecesc Kathimerini: „Cred cu convingere că oamenii au nevoie de speranță pentru a crea reforme sustenabile”.
Obama va avea o întrevedere cu Prokopis Pavlopoulos, președintele grec și va participa la o conferință de presă marți, alături de premierul Greciei, Alexis Tsipras. Președintele american va zbura apoi spre Berlin, unde este așteptat să aibă o întrevedere miercuri cu cancelarul german Angela Merkel.