Barack Obama a convocat echipa de securitate națională pe tema situației din Siria
Președintele SUA, Barack Obama, a convocat echipa de securitate națională, sâmbătă dimineață, pentru a discuta despre reacția față de atacul cu arme chimice produs pe 21 august la Damasc, anunță Casa Albă, citată de AFP.
„Avem o gamă de opțiuni și vom acționa în conformitate cu interesele naționale ale SUA și cu evaluarea pe care o avem pentru a avansa în obiectivele pe care le avem în Siria”, a spus purtătorul de cuvânt al Președinției SUA.
Opoziția siriană susține că forțele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, atacul soldându-se, potrivit insurgenților, cu peste 1.000 de morți. Armata siriană a dezmințit categoric utilizarea de arme chimice la periferia orașului Damasc. La rândul său, regimul Bashar al-Assad afirmă că forțele insurgente subordonate opoziției au utilizat arme chimice la Damasc.
Iranul, principalul aliat regional al Siriei, a avertizat că se opune ferm oricărei intervenții militare străine.
Rusia, princialul aliat al Siriei pe scena internațională, a atribuit insurgenților sirieni presupusul atac cu arme chimice care ar fi avut loc la Damasc pe 21 august, afirmând că este un act de manipulare în scop propagandistic. „Opoziția siriană refuză să ofere acces anchetatorilor la locul incidentului. Apar din ce în ce mai multe dovezi că este vorba de un act criminal plănuit cu mult înainte, un act provocator. Pe Internet, relatările despre incident circulau cu câteva ore înainte de așa-numitul atac. Este o acțiune premeditată”, a reacționat Aleksandr Lukașevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. „În contextul acestui nou val de propagandă antisiriană, credem că apelurile unor capitale europene de a face presiuni asupra Consiliului de Securitate ONU și de utilizare a forței sunt inaccceptabile”, insistă Ministerul rus de Externe.
Pentagonul deja a început mobilizarea forțelor în apropierea Siriei, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, sugerând că se pregătește o eventuală intervenție militară în această țară.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict armat între forțele insurgente ale opoziției și serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad. Bilanțul confruntărilor este, potrivit estimărilor ONU, de cel puțin 100.000 de morți.