Barack Obama a discutat cu Erdogan despre planul contra grupului Stat Islamic

Publicat: 19 10. 2014, 17:49
Actualizat: 28 03. 2019, 11:33

„Principalele teme de discuție au fost situația din orașul sirian Kobane și măsurile care trebuie luate împotriva grupului terorist Stat Islamic”, a comunicat Președinția Statelor Unite.

„Barak Obama a exprimat apreciere pentru faptul că Turcia găzduiește peste un milion de refugiați. Cei doi lideri s-au angajat să continue eforturile împotriva grupului terorist Stat Islamic”, a adăugat Casa Albă, precizând că a fost abordată și situația din Afganistan, unde Recep Tayyip Erdogan a efectuat sâmbătă o vizită.

Organizația teroristă Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant) ocupă vaste regiuni din Siria și Irak, unde a instaurat un „califat islamic”. O coaliție internațională condusă de Statele Unite bombardează poziții ale grupului terorist sunnit în Siria și Irak.