Președintele Barack Obama a aterizat duminică la Bangkok, în cadrul primei etape a unui turneu menit să marcheze o reechilibrare spre continentul asiatic a diplomației americane, turneu în cadrul căruia va efectua o vizită istorică în Myanmar, relatează AFP.
El va deveni luni primul președinte american care efectuează o vizită la Rangoon, fosta capitală a unei țări care nu cu mult timp în urmă era aspru criticată pentru duritatea regimului său militar, dar care în prezent este angajată într-un proces solid de democratizare.
Președintele, care a aterizat pe Aeroportul Don Mueang din capitala thailandeză imediat după ora locală 15.00 (10.00, ora României), urmează să efectueze luni seara o vizită la Phnom Penh, unde va participa la Summitul Asiei de Est, după care va reveni în Statele Unite, unde îl așteaptă o agendă internă deosebit de încărcată.
În cursul primului său mandat, Obama a transformat regiunea Asia-Pacific în „pivotul” diplomației sale, lucru care presupune o cooperare militară mai importantă cu Australia, Thailanda și Vietnam, dar și o redesfășurare a celei mai mari părți a flotei americane către Oceanul Pacific, până în 2020.
El a optat să efectueze prima sa vizită după ce a fost reales ca președinte în Asia de Sud-Est, a cincea pe acest continent de la preluarea funcției în 2009, în contextul în care Asia este îngrijorată de ambițiile teritoriale chineze.
El începe acest turneu în Thailanda, un partener istoric, care i-a oferit elefanți lui Abraham Lincoln în timpul Războiului Civil american.
O lovitură de stat militară în 2006 i-a determinat pe americani să suspende, timp de un an, relațiile militare cu Bangkokul, care datau din perioada Războiului din Coreea.
Însă, în prezent, atmosfera este excelentă. „Aliații constituie piatra unghiulară a eforturilor noastre de reechilibrare în Asia”, a declarat Ben Rhodes, adjunctul consilierului președintelui în domeniul securității naționale.
„Thailanda este, de fapt, cel mai vechi aliat în baza unui tratat cu Statele Unite, un aliat din 1954, și un partener-cheie în Asia de Sud-Est”, a relevat el, notând că reechilibrarea în Asia va constitui „o parte crucială a celui de al doilea mandat al președintelui și, până la urmă, a moștenirii sale în materie de politică externă”.
Obama urmează să aibă o întâlnire cu regele Bhumibol Adulyadej, monarhul care se află de cel mai mult timp în funcție la nivel mondial, un personaj respectat de supușii săi și considerat, la vârst de 84 de ani, unul dintre pilonii unității țării.
El se va întâlni ulterior cu premierul Yingluck Shinawatra, cu care va discuta despre lupta împotriva traficului de droguri și terorismului.
Bazele aeriene și porturile din Thailanda sunt vitale rețelei militare americane, iar Pentagonul efectuează anual exerciții în acestea, ca de exemplu operațiunea „Cobra Gold”, la care anul trecut au participat aproximativ 13.000 de militari din 24 de țări.