Barack Obama analizează dacă să autorizeze sau nu efectuarea unor raiduri aeriene împotriva islamiștilor din Siria

Publicat: 25 08. 2014, 22:02
Actualizat: 29 03. 2019, 11:45

Regimul de la Damasc a anunțat că orice raid aerian pe teritoriul Siriei trebuie să fie o acțiune coordonată.

Administrația Barack Obama analizează de câteva zile posibilitatea efectuării unor raiduri aeriene și a trimiterii forțelor speciale în Siria, pentru a distruge pozițiile grupului terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Levant – SI/SIIL), afirmă surse oficiale citate de ziarul The New York Times.

Președintele Barack Obama s-a opus mult timp inițiativelor de implicare în războiul civil din Siria, dar, potrivit unor surse oficiale, criza siriană a fost plasată într-un nou context ca urmare a progreselor înregistrate de milițiile sunnite și după decapitarea jurnalistului american James Foley.

Potrivit surselor citate, printre opțiunile analizate de Administrația Obama se numără intensificarea misiunilor americane de antrenare a forțelor opoziției moderate din Siria, dar și trimiterea unor forțe aliate, cel mai probabil a milițiilor siriene kurde.

Însă, potrivit The New York Times, este examinată și opțiunea unor raiduri aeriene americane și chiar trimiterea unor unități speciale pe teritoriul Siriei. O posibilitate ar fi trimiterea de avioane fără pilot care să îi elimine pe liderii grupului terorist sunnit, după un model aplicat deja în Irak, Yemen, Somalia și Pakistan.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Levant/Stat Islamic în Irak și Siria – SI/SIIL/SIIS) a ocupat, în ultimele luni, regiuni din nord-estul Siriei și din nord-vestul Irakului, proclamând un „califat islamic”.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției moderate și grupuri teroriste sunnite. Bilanțul conflictului este, potrivit estimărilor, de peste 191.000 de morți.