Barack Obama apreciază că Al-Qaida se îndreaptă „spre o înfrângere”, însă rămâne periculoasă

Publicat: 08 08. 2013, 09:22
Actualizat: 08 08. 2013, 17:23
Președintele Barack Obama a asigurat miercuri că "nucleul central al Al-Qaida se îndreaptă spre o înfrângere", însă a îndemnat să fie luate "în serios" recentele amenințări extremiste față de interesele americane, relatează AFP.

Președintele Barack Obama a asigurat miercuri că „nucleul central al Al-Qaida se îndreaptă spre o înfrângere”, însă a îndemnat să fie luate „în serios” recentele amenințări extremiste față de interesele americane, relatează AFP.

Vorbind în fața a 3.000 de pușcași marini în imensa bază Camp Pendleton, în California, Obama a adus un omagiu militarilor mobilizați în Afganistan în ultimii 12 ani, în urma atacurilor de la 11-Septembrie.

„Mulțumită vouă, ierarhia Al-Qaida a primit lovitură după lovitură. Nucleul central al Al-Qaida în Afganistan și în Pakistan se îndreaptă spre o înfrângere”, a afirmat președintele, amintind încheierea misiunii de luptă a Statelor Unite în Afganistan la sfârșitul lui 2014.

„Dar, evident, sfârșitul războiului în Afganistan nu înseamnă sfârșitul amenințărilor împotriva țării noastre”, a subliniat Obama. El a remarcat că grupări care se reclamș ca făcând parte din Al-Qaida „amenință încă patria, amenință încă posturile diplomatice (americane) și companiile (americane) în străinătate”.

„Trebuie să luăm aceste amenințări în serios și să facem totul pentru a lupta împotriva lor. Acest lucru ne-a fost amintit în ultimele zile”, a subliniat el, referindu-se la închiderea ambasadelor hotărâtă de Statele Unite și anumite state occidentale din cauza riscurilor de atentate, în special în lumea arabo-musulmană.

Washingtonul a menționat Peninsula Arabia și în special Yemenul ca zona cea mai susceptibilă să fie vizată de extremiști și a evacuat membrii personalului său diplomatic de la Sanaa.

Yemenul a anun’at miercuri că a dejucat un plan Al-Qaida ce consta în preluarea controlului asupra unor orașe din sudul și sud-estulțării, unor instalații petroliere, sabotarea unui gazoduc și luarea de ostatici străini.