Barack Obama caută un nou impuls după cei șase ani petrecuți la putere

În timp ce toate privirile se îndreaptă deja către alegerile din 2016, prin care va fi desemnat succesorul său, președintele american, care nu-și ascunde lipsa de apetit față de negocierile politice de la Washington, se află într-o poziție inconfortabilă.

Barack Obama nu este, nici pe departe, primul președinte nevoit ca după alegeri de la jumătate de mandat să coabiteze cu un Congres aflat în întregime pe mâna taberei adverse. Dwight Eisenhower, Ronald Reagan, Bill Clinton sau George W. Bush au avut aceeași neșansă în ultimii ani în care s-au aflat la putere.

„Avem datoria să lucrăm împreună atunci când ne putem pune de acord”, a dat asigurări marți seara republicanul Mitch McConnell, viitorul lider al majorității din Senat, adăugând că nu vrea să se angajeze într-un „conflict perpetuu” cu democrații.

John Boehner, liderul republican al majorității din Camera Reprezentanților, l-a îndemnat pe de altă parte pe Obama „să-și înceapă ultimii doi ani de președinție luând decizii bipartizane”, avertizând, într-un comunicat pe un ton ofensiv, împotriva oricărui „contraatac” din partea sa.

Însă punctele de acord se anunță deja limitate.

„Va fi aproape imposibil să se construiască orice între Casa Albă și Congres în următorii doi ani”, apreciază istoricul Douglas Brinkley de la Rice University (Houston, Texas).

Cu toate acestea, subliniază el, acest nou echilibru de forțe nu va fi în mod necesar sinonim cu inacțiunea pentru Barack Obama, care ar putea să-și folosească într-un mod mult mai larg puterea executivă și să acționeze prin decrete.

„Președinții sunt în mod tradițional mai timizi în utilizarea acestei puteri în primul lor mandat, în primii șase ani chiar, pentru că ei speră întotdeauna să ajungă la un acord cu cei de la Capitol Hill”, precizează el. „Într-un fel, va fi eliberat”, adaugă istoricul.

Un dosar emblematic și sensibil prin excelență, imigrația ar putea să scoată rapid la lumină tensiunile dintre Casa Albă și membrii Camerei și Senatului.

– Un sfert de președinție

Obama a anunțat că va acționa până la sfârșitul anului, apreciind că nu mai poate „sta pe loc jucându-se cu degetele și așteptând ca Congresul să se miște”. Un decret prezidențial ar putea oferi un răgaz unei părți a celor 11 milioane de imigranți clandestini, unii instalați de mult timp în Statele Unite, care trăiesc cu frica expulzării.

Susținătorii săi, care sunt iritați după primul raport, dar și adversarii săi, care consideră inacceptabilă scurtcircuitarea Congresului în privința unui subiect social atât de important, așteaptă să vadă ce face.

Fără să se întoarcă spre Congres, ultimii doi ani la putere ar urma să-i permită să-și consolideze principala achiziție legislativă, Obamacare, reforma sistemului de sănătate care vizează să ofere o asigurare pe caz de boală milioanelor de americani care nu dețin una.

Pe frontul politicii externe, două crize majore cu final incert – conflictul armat din estul Ucrainei, alimentat de către rebelii proruși, și înaintarea în Irak și Siria a jihadiștilor din gruparea Statul Islamic (SI) – ar putea să acapareze perioada de până la sfârșitul mandatului.

Însă el mai poate spera încă la rezultate concrete în alte trei dosare majore, înainte să cedeze locul în Biroul Oval, și anume un acord în dosarul nuclear iranian (cu o dată-limită la 24 noiembrie), un acord de liber-schimb transpacific (TTP) din care fac parte 12 țări (mmai puțin China) și un acord privind încălzirea globală la sfârșitul lui 2015, la Paris.

În fiecare caz în parte președintele va fi nevoit să navigheze într-o direcție apropiată de cea a Congresului. Dar ar putea fi tentat, pe alocuri, să eludeze, ceea ce provoacă deja furia unor republicani.

Astfel, în privința modificărilor climatice, un eventual tratat este necesar să fie ratificat de către două treimi dintre senatori – o ipoteză de neconceput în contextul actual -, dar altă formulă juridică ar putea să permită administrației Obama să evite acest obstacol.

Indiferent că este vorba despre politica internă ori despre scena internațională, Douglas Brinkley avertizează că este prea devreme pentru tentația de a face un bilanț, într-un sens sau celălalt.

„Mai are încă doi ani întregi pentru a-și impune amprenta. Mai are un sfert din președinție în fața lui”, subliniază istoricul.