Barack Obama este dispus să implice Statele Unite într-un nou război în Irak. Mesajul insurgenților: „Avem conturi de reglat”

Publicat: 12 06. 2014, 20:36
Actualizat: 29 03. 2019, 11:39

Irakul va avea nevoie de mai mult ajutor din partea Statelor Unite și a comunității internaționale”, a declarat Obama.

„Echipa noastră de securitate națională analizează toate opțiunile. Nu exclud nicio variantă”, a subliniat președintele SUA.

„Miza este să ne asigurăm că islamiștii nu se intalează permanent în Irak sau în Siria vecină”, a continuat președintele SUA.

Unii membri ai Congresului SUA exercită presiuni asupra Administrației Obama pentru a lansa raiduri aeriene asupra pozițiilor insurgenților sunniți.

Grupul Stat Islamic în Irak și Levant (SIIL), afiliat rețelei teroriste Al-Qaida, a promis, într-o înregistrare video, că va ocupa orașul Bagdad, după ce a obținut controlul asupra provinciilor Ninive și Tikrit, deși Statele Unite analizează posibilitatea unor raiduri aeriene.

„Avem conturi de reglat”, a declarat Abu Mohammed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SIIL, transmițând un avertisment clar Administrației șiite de la Bagdad. „Nu renunțați la nici măcar un centimetru din teritoriile cucerite! Continuați marșul! Lupta nu a început încă, dar va fi la Bagdad”, a spus liderul insurgent, citat de USA Today.

Al-Adnani a promis că insurgenții sunniți vor ocupa și orașele sudice Kerbala și Najaf, unde există locuri considerate sacre de către musulmanii șiiți. Insurgenții sunniți dețin deja controlul asupra orașelor Mosul, Tikrit, Fallujah și, parțial, asupra orașului Ramadi. Premierul Irakului, Nuri al-Maliki, a cerut Parlamentului de la Bagdad să decreteze starea de urgență.

Statele Unite au exprimat preocupare în legătură cu intensificarea activităților insurgente în Irak, analizând posibilitatea efectuării unor raiduri aeriene împotriva pozițiilor rebele.