Barack Obama, „gata” să se întoarcă în politică. Planurile fostului președinte american, dezvăluite de Joe Biden
Aflat la o cină oficială, Joe Biden a ținut să dezmintă zvonurile potrivit cărora el ar fi următorul candidat democrat la alegerile pentru președinția Statelor Unite ale Americii din 2020, spunând însă că atât el, cât și Barack Obama, vor fi acolo, în sfera politică și vor face tot ceea ce le va sta în putință pentru a ajuta la conturarea opiniei publice.
„Sunt gata să ajut la strângerea de bani, să recutez candidați, să fac campanie. La fel și Barack. Trebuie doar să-mi spuneți ce vreți”, a declarat Biden, potrivit The Hill.
De când a părăsit Casa Albă în urmă cu 100 de zile, Barack Obama a fost văzut în vacanță în Caraibe și, recent, a susținut primul său discurs de după înlocuirea sa de către Donald Trump, în cadrul căruia nu a spus nimic despre viitorul său politic sau despre succesorul său.
Dacă despre Joe Biden s-a spus că este posibil să fie următorul candidat al democraților la președinție, fapt pe care a ținut să îl dezmintă, Barack Obama nu a vorbit despre întoarcerea sa în politică, afirmând, în cadrul evenimentului de la Chicago că petrece timp gândindu-se care este cel mai important lucru pe care îl poate face la viitorul său loc de muncă.
„Singurul lucru important pe care îl pot face este să ajut în felul meu noua generație de lideri pentru ca aceștia să își pună amprenta asupra procesului de schimbare a acestei lumi”, a declarat Obama.
Foștii președinți americani au îmbrățișat alte activități după ce au părăsit Biroul Oval. Spre exemplu, George W. Bush s-a apucat de pictat, în timp ce Jimmy Carter a fondat un centru pentru promovarea democrației și drepturilor omului.
Bill Clinton a continuat, pe de altă parte, să se implice în pardid, susținându-și soția, pe Hillary Clinton.
Barack Obama, ajuns la 55 de ani, a decis să rămână la Washington DC cu Michelle și cele două fete ale lor.