Barack Obama îi invită pe liderii a 47 de state africane la o reuniune în SUA, în august
Președintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a invitat pe liderii a 47 de țări africane să participe la un summit la Casa Albă pe 5-6 august, anunță Administrația de la Washington, citată de AFP.
„Președintele Barack Obama este bucuros să îi găzduiască pe liderii întregului continent african în Washington DC, în scopul consolidării legăturilor cu una dintre cele mai dinamice zone ale lumii”, a declarat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Barack Obama a avut ideea acestui summit cu ocazia turneului african efectuat în iunie 2013.
Printre liderii care nu sunt invitați la summit se numără cei din Egipt, Zimbabwe, Sudan și Madagascar, precizează Jonathan Lalley, un alt purtător de cuvânt al Președinției SUA.