Prima pagină » Știri externe » Barack Obama promite distrugerea grupului terorist Stat Islamic, catalogat drept „rețeaua morții”

Barack Obama promite distrugerea grupului terorist Stat Islamic, catalogat drept „rețeaua morții”

Barack Obama promite distrugerea grupului terorist Stat Islamic, catalogat drept
Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a lansat un apel pentru intensificarea eforturilor în scopul distrugerii grupului terorist Stat Islamic, pe care l-a catalogat drept "rețeaua morții".

„Singurul limbaj înțeles de acești criminali este limbajul forței, astfel că Statele Unite ale Americii vor colabora cu o largă coaliție pentru a distruge această rețea a morții”, a declarat Obama, potrivit AFP, în discursul rostit în cadrul Adunării Generale a ONU.

„Nu vom ceda amenințărilor și vom demonstra că viitorul aparține celor care construiesc, nu celor care distrug”, a adăugat Obama, referindu-se la grupul terorist Stat Islamic.

„Este necesar să luptăm împotriva extremismului inclusiv pe Internet și pe rețele de socializare”, a spus Obama.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Levant, Stat Islamic în Irak și Siria – SI/SIIL/SIIS) ocupă vaste regiuni din nord-vestul Irakului și din sud-estul Siriei, unde a proclamat un „califat islamic”. Organizația teroristă a executat prin decapitare doi cetățeni americani, un britanic și un francez.

Citește și