Barack Obama: „Riscul unei epidemii de Ebola acum, în Statele Unite este extrem de scăzut”

Publicat: 07 10. 2014, 07:10

„Luând în considerare măsurile luate, calitatea sistemului nostru de sănătate și natura virusului Ebola care nu se transmite ușor, riscurile apariției unei epidemii de Ebola în Statele Unite sunt extrem de scăzute”, a subliniat președintele american, la sfârșitul unei întâlniri cu oficiali americani din domeniul sănătății.

Obama a apreciat, de asemenea, că reacția comunității internaționale față de extinderea epidemiei în Africa de Vest este insuficientă.

„Unele state mari nu iau suficiente măsuri”, a declarat el, subliniind că intenționează să ceară omologilor săi o implicare mai puternică în această luptă.

„Voi face presiuni asupra șefilor de stat și de Guvern din întreaga lume, pentru a-i determina să facă tot posibilul în această luptă”, a afirmat Obama.

Pentagonul a anunțat anterior că ar putea trimite aproximativ 4.000 de militari în Africa de Vest, pentru a participa la lupta contra epidemiei de Ebola.

Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro