Barack Obama și-a început turneul în Asia. Prima oprire: Beijing. Măsurile dure luate de China înainte de summitul APEC
Președintele american a fost primit la coborârea din avion de către ministrul chinez de Externe Wang Yi. Capitala chineză, sufocată de poluare, a adoptat măsuri dure pentru dispersarea smogului înaintea Summitului Asia-Pacific (APEC).
În prima sa întâlnire, luni dimineața, cu noul președinte indonezian Joko Widodo, Obama a salutat rolul jucat de Indonezia în lupta împotriva extremismului religios.
„Indonezia, care este una dintre cele mai mari democrații din lume și care are o importantă comunitate islamică, a jucat un rol extraordinar în promovarea pluralismului și respectarea diversității religioase”, a subliniat el.
Obama, care și-a petrecut o parte a copilăriei în Indonezia, l-a invitat pe omologul său la Washington, subliniind că Statele Unite intenționează să fie „un partener puternic” al acestei țări.
Provenind dintr-un mediu modest, Jokowi este primul președinte care nu face parte din elita politico-militară care s-a aflat la conducerea țării musulmane de la îndepărtarea de la putere a dictatorului Suharto, în 1998.
Obama urmează să susțină un discurs luni după-amiaza, în deschiderea lucrărilor summitului APEC.
În cursul summitului, el urmează să-l întâlnească pe Xi Jinping marți și miercuri. Casa Albă a promis „convorbiri proaspete și aprofundate”. Relația dintre cele două mari puteri, „fundamentală în lumea de azi” potrivit secretarului de Stat american John Kerry, este afectată de tensiuni în Marea Chinei, privind atacuri informatice și drepturile omului.
Situația din Coreea de Nord va fi abordată în discuțiile dintre cei doi lideri. Înainte de plecarea lui Obama din Statele Unite, ultimii doi americani care erau deținuți în această țară, Kenneth Bae și Matthew Todd Miller, au fost eliberați, provocând întrebări despre motivațiile regimului stalinist.
Washingtonul și-a exprimat satisfacția față de eliberarea lor, iar Obama a evocat „o zi minunată” după două săptămâni de la eliberarea-surpriză a altui american, Jeffrey Fowle.
În Myanmar, Obama urmează să se întâlnească atât cu președintele Thein Sein, cât și cu opozanta Aung San Suu Kyi, înaintea alegerilor legislative considerate cruciale din 2015.
Președintele american va participa, la sfârșitul săptămânii, la Brisbane, în Australia, la Summitul G20, unde s-ar putea întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, în pofida faptului că nu este prevăzută o întâlnire oficială.
Casa Albă și-a exprimat duminică îngrijorarea cu privire la intensificarea confruntărilor armate în regiunille separatiste din estul Ucrainei, subliniind că orice tentativă a rebelilor proruși de a cuceri și mai mult teritoriu va constitui o „încălcare flagrantă” a acordurilor de armistițiu.