Barack Obama spune că Hillary Clinton „ar fi o președintă excelentă”
Fostul secretar de Stat american urmează să-și anunțe candidatura la învestirea democrată pentru funcția de președintă a Statelor Unite duminică, a anunțat cotidianul britanic în cursul săptămânii.
Obama a făcut această declarație la Ciudad de Panama, în urma unei întâlniri istorice cu președintele cubanez Raul Castro, în timpul Summitului Americilor și înaintea unei întâlniri delicate cu președintele venezuelean Nicolas Maduro.
Președintele a spus că Hillary Clinton – o fostă primă Doamnă, apoi senator din New York și secretar de Stat în primul său mandat – „a fost o candidată formidabilă în 2008, a fost o susținătoare nemaipomenită a primei mele alegeri, a fost un secretar de Stat excepțional și este prietena mea”.
„Eu cred că ar fi o președintă excelentă”, a subliniat Obama.
El a fost destul de prudent în declarații, având grijă să nu-i fure startul. Însă, într-o conferință de presă lungă, în care jurnaliștii americani l-au întrebat despre acordul în dosarul nuclear cu Iranul, Clinton și întâlnirea cu Raul Castro, președintee a declarat că „un lucru pot să spun, și anume că va fi capabilă să se descurce foarte bine în orice conversație sau dezbatere pe teme de politică externă”.
„Iar bilanțul său în domeniul politicii interne este, cred, atent cu familiile celor care muncesc”, a apreciat el.
„În cazul în care se hotătăște să candideze” pentru președinție, a mai declarat Obama, „și anunță acest lucru, va avea un mesaj puternic de transmis”.