Barack Obama vorbește despre o șansă istorică în relația cu Iranul: „Un moment ca cel de acum este puțin probabil să mai apară în curând”
Adresându-se liderilor de la Teheran și poporului iranian, Barack Obama a admis înregistrarea unor pogrese în cadrul negocierilor asupra programului nuclear al Iranului, dar a menționat că divergențele persistă.
„Un moment la fel ca și cel de acum este puțin probabil să mai apară în curând. Eu sunt sigur că popoarele noastre au o șansă istorică de a soluționa această problemă în mod pașnic și această oportunitate nu trebuie ratată”, a spus președintele american.
Negocierile dintre marile puteri și Teheran în vederea restricționării capabilităților nucleare iraniene în schimbul unei anulări a sancțiunilor impuse de către occidentali au atins o etapă critică, înainte de termenul-limită prevăzut la sfârșitul lui martie pentru ajungerea la un cadru în baza căruia să fie încheiat acordul final până la 30 iunie.
Iranul și Grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franța și Germania) poartă în Elveția negocieri pe tema programului nuclear iranian. Israelul și Occidentul suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzațiile