Bărbat din Vaslui, arestat la Iași în baza unui mandat european emis de Spania. Totul a plecat de la niște mesaje trimise pe WhatsApp
Un bărbat din judeţul Vaslui a fost arestat la Iaşi în baza unui mandat european emis de judecătorii din Carlet, Spania.
Este vorba despre Gheorghe Iacob, în vârstă de 45 de ani, care a locuit în trecut în Spania, alături de iubita sa, fiind ulterior cercetat pentru violenţă în familie.
Chiar avea un ordin de protecţie emis pe numele său, începând din luna iunie a acestui an, care îi interzicea – printre altele – să ia legătura prin orice mijloc cu soţia.
„La datele de 17.06.2020 şi 18.06.2020, numitul Iacob Gheorghe a încălcat interdicţia de comunicare ce i-a fost impusă, respectiv a contactat victima pe WhatsApp (i-a transmis mesaje)”, au precizat anchetatorii spanioli în mandatul de arestare, citați de Adevărul.
Imediat după ce şi-a contactat soţia, din România, aceasta a mers la Poliţie şi s-a plâns de încălcarea ordinului de protecţie, iar în Spania, această faptă este sancţionată cu un an de închisoare. Cu toate acestea, Gheorghe Iacob a fost de acord să fie trimis și judecat în țara iberică.
Fotografia unei mame românce, în genunchi în fața medicilor, premiată de autoritățile din Spania: „Arată cele mai bune sentimente, în cele mai grele momente. O poveste care a ajuns la sufletele noastre”
Guvernul provinciei spaniole Navarra acordă anual premiile „Teobaldo” pentru „munca bună făcută în diferite categorii și domenii ale jurnalismului”.
Iñaki Porto, fotograf colaborator al Diaro di Noticias, a primit premiul” Teobaldo” pentru fotografie de presă.
Jurnalistul a fost premiat pentru o fotografie distribuită de Agenția „Efe”, mediu cu care colaborează, fotografie în care o arată pe Simona, mama tânărului român Denis Cirpaci, care a fost internat la Terapie Intensivă timp de șaizeci de zile.
Mama Simona a îngenuncheată în fața echipei de medici și asistenți medicali de la Clinica „San Miguel”, pentru a le mulțumi dedicării lor pentru salvarea vieții fiului ei. Acest premiu este sponsorizat de „Invers & Carver”.