Prima pagină » Știri externe » Bărbat reținut în tentativa de asasinat asupra lui TRUMP. Atacatorul este un susținător al Ucrainei și a cerut „să ardem Kremlinul până la temelii”

Bărbat reținut în tentativa de asasinat asupra lui TRUMP. Atacatorul este un susținător al Ucrainei și a cerut „să ardem Kremlinul până la temelii”

Bărbat reținut în tentativa de asasinat asupra lui TRUMP. Atacatorul este un susținător al Ucrainei și a cerut „să ardem Kremlinul până la temelii”

O nouă tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump, potrivit unui anunț al FBI. Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost, deja, reținut de agenții federali. Detalii incredibile despre acesta au început să iasă la iveală.

Persoana în cauză este un constructor independent de locuințe la prețuri accesibile din statul Hawaii, notează CNN.

„Trebuie să ardem Kremlinul până la temelii!”

Bărbatul posta pe rețelele de socializare păreri personale cu privire la politică și la evenimentele curente. În multe dintre acestea, l-a criticat pe fostul președinte Donald Trump.

Ryan Wesley Routh, pe care autoritățile îl suspectează că plănuia să îl atace pe Trump în timp ce acesta juca golf pe domeniul său din Florida, a postat comentarii pe un cont X asociat lui făcând referire la tentativa de asasinat asupra ex-liderului de la Casa Albă din luna iulie.

Într-o altă postare pe X, din aprilie, etichetând contul președintelui SUA, POTUS, el a scris că echipa lui Joe Biden ar trebui să fie „numită ceva de genul KADAF – Keep America Democrate and Safe (n.r. – Păstrați America democratică și liberă). Cea a lui Trumps ar trebui să fie MASA… să-i facă pe americani, din nou, sclavi de stăpâni. Democrația este pe buletinul de vot și nu putem pierde”.

De asemenea, Ryan Wesley Routh și-a exprimat sprijinul puternic pentru Ucraina în zeci de postări pe X, spunând că este dispus să moară în luptă și că „trebuie să ardem Kremlinul până la temelii”!

„Sunt dispus să zbor la Cracovia și să merg la granița Ucrainei pentru a mă oferi voluntar, pentru a lupta și pentru a muri… Pot fi un exemplu că trebuie să învingem”, a spus Routh într-o postare pe X în martie 2022.

Căuta soldați afgani pentru Ucraina

Routh și-a folosit apoi contul personal de Facebook anul trecut pentru a încuraja străinii să lupte în război. El a încercat să înroleze recruți afgani într-o avalanșă de postări, începând din octombrie 2023, prezentându-se ca o legătură neoficială pentru guvernul ucrainean.

„Soldați afgani – Ucraina este oarecum interesată de 3.000 de soldați, așa că am nevoie ca fiecare soldat care are pașaport să-mi trimită o copie a pașaportului său pentru a-l trimite în Ucraina”, a scris el într-o astfel de postare, care a fost publicată în engleză și pașto (limbă vorbită în special în Afganistan).

„FBI anchetează o tentativă de asasinat împotriva lui Trump”

Poliţia federală americană, FBI, a anunţat duminică după-amiază, 15 septembrie, că anchetează o presupusă „tentativă de asasinat” vizându-l pe fostul preşedinte Donald Trump.

Comunicatul agenților federali a venit după ce mai multe focuri de armă s-au tras în apropierea lui Trump, în ce timp acesta juca golf la reşedinţa lui din Florida.

„FBI anchetează asupra a ceea ce pare a fi o tentativă de asasinat împotriva fostului preşedinte Trump”, potrivit unui comunicat.

Fostul preşedinte, care se afla la clubul său de golf din Florida, potrivit presei, este „în siguranţă după ce au fost semnalate focuri de armă în vecinătatea sa”, a declarat Steven Cheung, director de comunicare pentru campania lui Donald Trump, adăugând că „nu există alte detalii în acest moment”.

Secret Service, însărcinat cu protecţia preşedinţilor, foştilor preşedinţi şi personalităţilor politice importante, a anunţat pe X că „anchetează împreună cu biroul şerifului comitatului Palm Beach un incident implicându-l pe fostul preşedinte Donald Trump care a avut loc cu puţin timp înainte de orele 14.00 (18.00 GMT)”.

Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si ... vezi toate articolele

Citește și