Bărbatul și copilul care apar în ultima înregistrare video a SI ar fi rude cu Mohamed Merah
Militanții Statului Islamic au difuzat marți imagini cu executarea unui deținut de către un copil alături de care se află un bărbat care se exprimă în franceză. Amândoi ar fi membri ai familiei lui Mohamed Merah, iar înregistrarea video se vrea un „omagiu” al primelor crime comise de Merah la Toulouse.
Pe înregistrarea video de zece minute cu execuția unui bărbat prezentat ca fiind un agent al Mossad (serviciile secrete israliene), alături de un băiat în vârstă de aproximativ 12 ani în uniformă militară care comite crima apare un bărbat. Acesta este cel care se exprimă, în franceză, pentru a amenința Israelul invocând recentele atentate comise împotriva evreilor în Franța.
Potrivit unor surse concordante, chiar dacă informația nu a fost confirmată încă oficial, ar fi vorba despre Sabri Essid, în vârstă de 30 de ani, fratele vitreg al lui Mohamed Merah. Tatăl lui Essid s-a căsătorit religios cu mama lui Merah în 2010, iar cei doi bărbați erau foarte apropiați.
Acest salafist foarte cunoscut în mediile radicale islamiste din Toulouse a încercat să se alăture grupărilor jihadiste în 2006, ceea ce i-a adus o condamnare de patru ani de închisoare. El ar fi reușit în cele din urmă să se alăture Statului Islamic în Siria în aprilie 2014, împreună cu soția și cei trei copii. Unul dintre ei ar avea în prezent 13 ani.
Astfel, există speculații că băiatul care l-a ucis pe prizonier în înregistrarea video ar fi unul dintre copiii lui Sabri Essid, mai exact fiul său vitreg, dar această informație nu a fost confirmată de nicio sursă oficială.
În plus, alegerea protagoniștilor și data difuzării acestei înregistrări video (10 martie), în franceză, nu este întâmplătoare. În urmă cu trei ani și jumătate, la 11 martie 2012, Mohamed Merah comitea prima sa crimă. Ulterior el a ucis alte șase persoane, dintre care trei copii, înainte de a fi ucis la domiciliul său de membrii RAID.