Barroso, în România: Europa nu poate primi toți refugiații
Jose Manuel Durao Barroso a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara, în cadrul unei ceremonii la care a participat și premierul Dacian Cioloș, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În discursul său, după primirea titlului universitar, Barroso a vorbit și despre criza refugiaților din Europa.
„Am fost întrebat deseori cum aș fi gestionat criza refugiaților din Europa. Avem o dificultate cu refugiații în Europa, dar adevărata criză e în Siria, în Libia, în Irak. Avem o problemă, dar comparativ cu problema lor nu aș face un schimb. Trebuie să fim realiști, Europa nu poate primi toți refugiații. Trebuie să întărim granițele externe”, a spus Barroso.
Fostul președinte al Comisiei Europene l-a apreciat pe premierul României, prezent la ceremonie, spunând că „România este pe mâini bune”.
La rândul său, Cioloș a spus că apreciază optimismul lui Barroso.
„Au fost patru ani în care m-am atașat enorm de acest optimist incurabil amorezat de Europa. Ce am învățat în această perioadă e că Barroso a transmis acest spirit. A fost o perioadă de crize succesive. Barroso a transmis perfect că nu putem vedea criza prin stop-cadre, ci trebuie să o privim prin filme. Criza este o oportunitate și, dacă ne oprim la criză și o analizăm, rămânem în trecut, iar dacă o vizionăm vizionar, atunci mergem în evoluție. Barroso a expus această experiență idealistică unor oameni capabili de a lua decizii rapide de multe ori împotriva convingerii unor instituții. (…) Barroso a fost cel care a susținut cu tărie finalizarea negocierilor României cu UE și aderarea României la UE. Nu mă cunoștea decât din analize când m-a numit comisar european și a avut curajul să îmi acorde acel post într-un mandat în care se purtau negocieri pentru politicile din agricultură. E un om capabil să provoace destinul”, a spus Cioloș.
Jose Manuel Durao Barroso a fost președintele Comisiei Europene timp de zece ani, în perioada 2004-2014.