Prima pagină » Știri externe » Bashar al-Assad amenință Turcia: Va plăti scump pentru susținerea „teroriștilor”

Bashar al-Assad amenință Turcia: Va plăti scump pentru susținerea „teroriștilor”

Bashar al-Assad amenință Turcia: Va plăti scump pentru susținerea
Turcia va plăti scump pentru susținerea "teroriștilor" care luptă să-i răstoarne regimul, a amenințat președintele sirian Bashar al-Assad într-un interviu acordat unui post turc de televiziune, difuzat vineri, relatează AFP.

Turcia va plăti scump pentru susținerea „teroriștilor” care luptă să-i răstoarne regimul, a amenințat președintele sirian Bashar al-Assad într-un interviu acordat unui post turc de televiziune, difuzat vineri, relatează AFP.

„În viitorul apropiat, acești teroriști vor provoca consecințe pentru toată Turcia. Iar Turcia va plăti foarte scump”, a declarat el pentru postul de opoziție Halk-RV.

Șeful statului sirian răspundea astfel unei întrebări despre prezența la frontiera turcă a unor rebeli jihadiști afiliați Al-Qaida.

„Nu este posibil să te servești de terorism ca de o carte de joc și să o pui în buzunar. Fiindcă (terorismul) este ca un scorpion, care nu ezită să te înțepe când vine momentul”, a spus al-Assad.

Guvernul islamo-conservator turc, foarte ostil regimului sirian, este unul dintre cei mai activi susținători ai rebeliunii siriene.

În privința acestui aspect, al-Assad l-a atacat pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan, cu care avea altădată legături strânse.

„Tot ceea ce spune despre Siria și popor este doar o grămadă de minciuni, asta e tot (…). Erdogan n-a făcut altceva decât să susțină teroriștii” în Siria, a subliniat el.

Bashar al-Assad a reptat că se va conforma rezoluției ONU privind distrugerea arsenalului chimic, adoptată la 28 septembrie, dar a negat că forțele sale ar fi comis vreun atac chimic împotriva populației siriene.

„Nu, nu am folosit această armă”, le-a răspuns unor jurnaliști ai postului, care l-a întrebat dacă forțele sale au utilizat proiectile dotate cu ogive chimice pe 21 august lângă Damasc.

Admițând că deține un arsenal chimic, președintele sirian a adăugat că aceste arme se află pe mâna „forțelor speciale”, singurele capabile să le utilizeze.

„Pregătirea acestor arme este o operațiune tehnică complexă (…), iar pentru a le utiliza este necesar un proces special care necesită un ordin central al Statului Major Interarme. Din această cauză, este imposibil să fi fost utilizate”, a subliniat al-Assad.

Președintele sirian a mai declarat, în acest interviu, că este prea devreme pentru a spune dacă va candida pentru un nou mandat în alegerile prezidențiale de anul viitor.

„Cred că acest lucru va fi mai clar” în lunile viitoare, deoarece, a subliniat el, Siria se confruntă cu schimbări „rapide” pe teren.

Al-Assad este președinte din 2000, iar al doilea mandat expiră în 2014.

Opoziția siriană îi cere să transfere puterea unui Guvern de tranziție până la scrutinul prezidențial.

Întrebat despre elicopterul sirian doborât de aviația turcă pe 16 septembrie, după ce a intrat în spațiul aerian turc, al-Assad a recunoscut că aparatul, prăbușit pe teritoriul sirian, a încălcat spațiul aerian turc. El a justificat intruziunea în Turcia a elicopterului afirmând că era necesar să împiedice „o infiltrare a unui număr mare de teroriști” din Siria în Turcia.

Al-Assad a declarat că cei doi piloți ai elicopterului au fost „decapitați cu sălbătăcie” de rebeli sirieni, după ce au fost capturați în viață.

Parlamentul turc a prelungit joi cu un an mandatul Guvernului care autorizează, dacă este necesar, trimitarea unor trupe în Siria.

Armata turcă ripostează fiecărui proiectil sirian în parte care se abate asupra teritoriului său, însă nu a efectuat operațiuni pe teritoriul sirian.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?