BĂTAIE în Parlamentul ucrainean, după adoptarea legii bugetului. Doi deputați au fost răniți. FOTO+VIDEO
Parlamentul ucrainean, dominat de deputați ai puterii, a adoptat joi legi pe care opoziția le-a denunțat ferm ca fiind niște tentative de a pune capăt unei mișcări de contestare cu care se confruntă autoritățile de la sfârșitul lui noiembrie, relatează AFP.
Aceste texte înăspresc sancțiunile aplicate manifestanților. Instalarea fără autorizație a unor corturi sau estrade în locuri publice este pasibilă, potrivit noii legislații, cu o pedeapsă de 15 zile de închisoare.
La scurt timp după adoptarea legii bugetului, parlamentarii ucraineni s-au luat la bătaie, doi deputați fiind răniți. Un deputat al partidului guvernamental a fost rănit la cap, iar un deputat din opoziție a fost rănit la gură.
Scandalul a pornit după ce opoziția a încercat să blocheze lucrările Parlamentului, în timp ce puterea dorea votarea proiectului de buget pentru 2014.
În plus, alte legi prevăd pedepse cu închisoarea de până la cinci ani pentru persoane care blochează clădiri oficiale, dar și măsuri și amenzi atât împotriva unor persoane care manifestează cu fața acoperită de o mască sau cu o șapcă pe cap, cât și împotriva unor persoane care manifestează în coloane de mașini.
Defăimarea pe Internet va fi pedepsită, de asemenea, cu amendă sau muncă în folosul comunității.
Unul dintre liderii grupurilor parlamentare ale opoziției a denunțat încălcarea Constituției și o acțiune în forță.
„După asemenea evenimente, este necesar să ne așteptăm la un nou val de acțiuni de protest în Ucraina”, a avertizat el.
„Toate aceste legi au fost adoptate cu încălcarea regulamentelor și nu au vreo putere legală”, a declarat Vitali Kliciko, un fost boxer, alt lider al opoziției.
Procedura de votarea a legilor a fost, într-adevăr, modificată în cursul ședinței parlamentare, deputații opoziției încercând să-i împiedice pe cei ai puterii să voteze electronic. Aceștia din urmă au decis, atunci, să voteze prin ridicarea mâinii.
Ambasadorul Uniunii Europene (UE) în Ucraina, Jan Tombinski, s-a declarat „îngrijorat de modul în care au fost votate anumite legi în Parlament astăzi (joi)”.
„Legile ar trebui să fie adoptate potrivit unor proceduri precise. Altfel, credibilitatea instituțiilor democratice și a sitemului legal este în joc”, a declarat el.
Washingtonul și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea, o purtătoare a Departamentului de Stat, Jen Psaki, apreciind că Parlamentul a adoptat „mai multe măsuri controversate astăzi (joi), fără să facă acest lucru în cadrul unor bune proceduri”.
Kievul este, de la sfârșitul lui noiembrie, scena unei mișcări de contestare fără precedent a regimului lui Viktor Ianukovici.
Sute de mii de proeuropeni au ieșit în stradă pentru a protesta față de refuzul puterii de a semna un acord de asociere cu UE și față de dispersarea violentă a unei manifestații a studenților la sfârșitul lui noiembrie.
Manifestanți au instalat corturi în piața centrală de la Kiev și au înconjurat-o cu baricade. Ei dețineau controlul și asupra primăriei, pe care au luat-o cu asalt la începutul lui decembrie.