BBC: Gesturile lui Trump și Harris arată clar cine a câștigat dezbaterea
Dezbaterea electorală dintre Kamala Harris și Donald Trump a atras atenția întregii lumi și, deși la finalul unor astfel de evenimente nu este declarat oficial un câștigător, analiștii au început deja să își exprime opiniile cu privire la care dintre candidați a avut mai mult de câștigat după această confruntare.
Jurnalistul BBC Anthony Zurcher spune că din gesturile celor doi candidați se poate observa clar că Harris „a fost cea care a avut o seară mai bună”.
Acesta spune că membrii Partidului Republican deja au început să se plângă de faptul că moderatorii ABC News, David Muir și Linsey Davis, ar fi favorizat-o pe Kamala Harris, cu toate că cei doi jurnaliști neagă astfel de acuzații.
„În cele din urmă, însă, răspunsurile lui Trump și dorința lui de a prinde și devora orice momeală pe care i-a aruncat-o Harris au fost povestea serii. Și asta s-a văzut pe fețele celor doi candidați. Ori de câte ori adversarul ei vorbea, Harris avea o privire uimită sau care arăta neîncredere. Trump, la rândul său, s-a încruntat în cea mai mare parte.
Până acum, echipa de campanie a lui Harris nu a spus clar dacă va fi de acord cu o altă dezbatere. Aproape imediat după încheierea celei de astăzi, aceștia au cerut o a doua dezbatere prezidențială înainte de luna noiembrie. Numai asta ar trebui să indice cât de bună cred democrații că a fost seara de marți pentru Harris”, scrie jurnalistul.
Trump și Harris au abordat subiecte dintre cele mai diverse
Mult așteptata dezbatere dintre candidata democrată Kamala Harris și reprezentantul republicanilor, Donald Trump, a avut loc marți, 10 septembrie.
Așa cum era prevăzut, dezbaterea a durat aproximativ 90 de minute. La final, cei doi și-au prezentat concluziile în ceea ce privește politicile pe care fiecare le propune.
Cei doi au expus, pe scurt, cum își doresc să arate politicile Statelor Unite, atât pe plan intern, cât și pe plan extern.
Kamala Harris a spus că, din punctul său de vedere, alegerea sa ca președinte ar însemna un pas spre viitor, în timp ce o eventuală alegere a contracandidatului său republican ar fi un pas înapoi pentru Statele Unite.
La rândul său, Donald Trump a atacat-o pe Kamala Harris, spunând că aceasta face parte, de mai bine de trei ani, din actuala Administrație, iar promisiunile pe care le face acum ar fi putut să le îndeplinească și până în acest moment.
Totodată, el spune că, sub conducerea lui Joe Biden și a Kamalei Harris, Statele Unite și-au pierdut din statutul de putere mondială. Citește mai mult…
Sursa foto: Profimedia