BBC vrea să scadă cu 6 milioane de lire sterline salariile vedetelor sale. Jeremy Clarkson, printre cei vizați
Potrivit unor surse citate de tabloidul Daily Mail, Tony Hall, directorul general al BBC, va anunța marți, cu ocazia raportului anual al grupului media, că salariile totale ale vedetelor companiei vor scădea de la 200 milioane de lire sterline (252,6 milioane euro) la 194 milioane de lire sterline (245 milioane euro) în acest an.
BBC a fost aspru criticat în ultimii ani din cauza salariilor uriașe pe care le plătește prezentatorilor săi, precum Jeremy Clarkson și Graham Norton.
Începând din 2009, salariile vedetelor de la BBC au scăzut cu 15%, mai ales după plecarea din trustul media a unuia dintre prezentatorii cel mai bine plătiți, Jonathan Ross, în 2010.
Ultimul contract al lui Ross cu BBC avea o valoare de circa 6 milioane de lire sterline pe an, iar el spunea că acel contract era mult mai mic decât „valoarea sa de piață” și că a refuzat multe milioane de lire sterline pentru a rămâne alături de BBC.
Raportul pe care urmează să îl prezinte Tony Hall ar urma să arate faptul că numărul celor mai bine plătiți salariați ai BBC, cu salarii de peste 100.000 de lire sterline, a scăzut pentru al patrulea an consecutiv, în timp ce numărul managerilor de nivel superior a fost redus cu 8% anul trecut.
Printre vedetele care au părăsit postul public britanic în ultimul an s-a aflat și Susanna Reid, prezentatoarea emisiunii matinale de la BBC, care s-a alăturat echipei televiziunii ITV, unde prezintă emisiunea „Good Morning Britain”. Salariul ei actual este de 400.000 de lire sterline (505.000 de euro) pe an.
Un alt prezentator vedetă de la BBC, Jeremy Paxman, prezentatorul buletinului informativ „Newsnight” – care avea un salariu anual de 500.000 de lire sterline (631.500 euro pe an) – și-a prezentat demisia în luna iunie.
Potrivit unor surse, Tony Hall ar urma să anunțe și că BBC își va respecta angajamentele și va continua să producă popularele seriale „Sherlock” și „Happy Valley”, în ciuda unei reduceri de 26% a finanțării publice pentru radiodifuzorul național britanic în ultimii șase ani.
Tony Hall ar urma să anunțe, de asemenea, că BBC va crește cu 4% fondurile pe care le va cheltui în producția de noi conținuturi media în următorii trei ani. Presa britanică spune că printre prioritățile postului BBC se vor afla serialele dramatice, buletinele de știri și artele.
Totodată, în urmă cu câteva zile, BBC News a anunțat că va desființa 415 posturi, pentru a face o economie de 48 milioane de lire sterline (60 milioane euro) pe an până în anii 2016-2017. De asemenea, BBC a precizat că va face restructurări de personal, pentru a investi mai mult în jurnalismul digital.
De asemenea, în luna iunie, BBC a anunțat că va renunța la 65 de posturi din divizia sa de radio, în cadrul unui proces de restructurare care prevede că posturile de radio ale grupului media public britanic trebuie să facă economii de 38 de milioane de lire sterline până în 2016/17.
British Broadcasting Corporation (BBC) este cel mai mare radiodifuzor public din lume.