BCE ar putea primi autoritatea de a închide băncile cu probleme din zona euro

BCE ar putea primi autoritatea de a închide băncile cu probleme din zona euro
Publicat: 01/08/2012, 16:37
Actualizat: 07/02/2016, 10:10

Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea primi autoritatea de a închide băncile cu probleme din zona euro, planul fiind dezbătut intens de BCE, Comisia Europeană și statele membre, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Planul prevede, de asemenea, ca BCE să aibă competențe asupra întregului sector bancar al zonei euro și nu doar pentru cele mai mari 25 de instituții de credit din zona euro, cum se anticipa anterior, au declarat surse europene.

„Niciuna din problemele pe care le-am avut în trecut nu a fost legată de cele mai mari 25 de bănci. Ar trebui să fie vizate toate băncile. Cu cât sunt mai mici băncile, cu atât mai multe decizii vor fi luate la nivel local”, a spus un oficial european.

Introducerea unui cadru de reglementare pentru o autoritate bancară cu puteri sporite ar fi un element cheie pentru progresul către o uniune bancară în UE sau zona euro.

Planul, care ar urma să fie finalizat de executivul european în următoarele săptămâni și anunțat în septembrie, este o componentă centrală a construcției unei uniuni bancare și formarea unui front comun între țările zonei euro în lupta împotriva crizei datoriilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Polițiștii au aflat, în sfârșit, ce s-a întâmplat cu Louisa, o femeie care a fost...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Localitatea din Italia unde poţi cumpăra o casă cu un euro. Oferte de nerefuzat la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum poți afla în 2024 ce vechime ai acumulat în muncă. Procedura online pas cu...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
De anul acesta, se va putea circula pe autostradă, de la București la Focșani
Reuters: Cum arată planul "de pace" gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
TAXAŢI în plus din 1 ianuarie. Iohannis a dat lege. Ai termen până pe data...
Iulia Vântur, cea mai intensă experiență muzicală. Unde va concerta
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela este însărcinată? Cei doi au mai încercat...
Momente de coșmar pentru Cristina Spătar: "A venit cu toată viteza și a intrat în...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman