Beijingul se TEME de Washington. Americanii și-ar putea concentra strategia NUCLEARĂ pe CHINA
China a devenit extrem de îngrijorată pe fondul informațiilor apărute că Statele Unite ar urma să-și concentreze strategia nucleară pe ameninţarea reprezentată de Beijing.
Conform informațiilor din media americană, preşedintele american Joe Biden a aprobat în martie un plan strategic nuclear strict secret prin care a reorientat pentru prima dată strategia de descurajare către Beijing, relatează Reuters.
„SUA prezintă povestea ameninţării nucleare chineze, găsind scuze pentru a căuta un avantaj strategic. Faptele au dovedit pe deplin că Statele Unite au alimentat în mod constant în ultimii ani această teorie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning.
Casa Albă a declarat că planul strategic nuclear clasificat aprobat de preşedintele Biden anul acesta nu este un răspuns la o singură ţară sau la o singură ameninţare.
Statele Unite au atras atenţia în mod constant asupra creşterii dimensiunii arsenalului nuclear al Chinei, care potrivit unui raport întocmit de Pentagon, Beijingul dispune de peste 500 de focoase nucleare operaţionale în arsenalul său şi probabil acesta se va dubla în următorii șase ani.