Prima pagină » Știri externe » Belgia a repatriat din Siria 16 copiii ai unor jihadiști și șase dintre mamele acestora

Belgia a repatriat din Siria 16 copiii ai unor jihadiști și șase dintre mamele acestora

Belgia a repatriat din Siria 16 copiii ai unor jihadiști și șase dintre mamele acestora

Autoritățile din Belgia au repatriat, dintr-o tabără de refugiați din nord-estul Siriei, 16 copii de jihadiști și șase mame, toți având cetățenie belgiană.

Repatrierea acestora a fost făcută cu un avion al Ministerului belgian al Apărării, iar aeronava a aterizat în Belgia în noaptea de luni spre marți.

O sursă judiciară a confirmat pentru presa din această țară informația.

Toți cei 16 copii au sub 12 ani și au fost scoși, alături de cele șase femei, din tabăra Al-Hol pentru a traversa graniţa cu Irakul înainte de a urca la bordul acestui avion belgian la Erbil (Irak), potrivit Agerpres.

Cele șase femei au fost deja condamnate în Belgia pentru participarea la activități teroriste și au fost deja predate autorităților, imediat după sosire. Copiii urmau să fie supuși unor examinări medicale și apoi vor fi încredințați serviciilor de protecție a copilului.

„În această noapte a avut loc ultima fază a unei operaţiuni destinate repatrierii din Siria a 16 copii belgieni însoţiţi de mame cu cetăţenie belgiană. Avionul Ministerului Apărării a aterizat în această noapte, la ora 01:30 (02:30, ora României, n. red.), a informat Parchetul Federal belgian.

Aceasta este cea mai mare astfel de operațiune organizată de Belgia

Potrivit sursei citate, aceasta este principala operațiune de acest tip organizată de Belgia după căderea grupării teroriste Stat Islamic în 2019. La acea vreme, sute de femei și copii de naționalități occidentale au fost plasați în detenție în tabere controlate de forțele kurde din Siria.

În martie 2021, a doua zi după ce serviciile antiteroriste au dat undă verde, premierul belgian Alexander De Croo a promis că va „face totul” pentru a repatria din aceste tabere copiii sub 12 ani a căror filiaţie belgiană este dovedită.

OCAM, organizaţia belgiană de coordonare pentru analiza ameninţării teroriste, a estimat că mamele şi copiii care au rămas în aceste tabere au nevoie de „monitorizare permanentă”, ceea ce este „mult mai uşor” de asigurat pe teritoriul belgian.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și