Un bărbat înarmat cu un cuțit a fost arestat luni, 6 ianuarie, după ce ar fi încercat să pătrundă în birourile premierului belgian de la Bruxelles.
O anchetă a fost deschisă pentru a determina motivele și profilul acestuia, potrivit autorităților, conform Le Figaro.
La numărul 16 de pe Rue de la Loi, în fața Cancelariei prim-ministrului, un bărbat „ar fi adresat amenințări personalului militar prezent”, care a reușit să-l imobilizeze înainte de sosirea poliției, au declarat reprezentanții poliției locale.
„Motivele sale sunt neclare în prezent”, a adăugat aceeași sursă.
Poliția nu a precizat dacă cuțitul a fost găsit.
Prim-ministrul Alexander De Croo, aflat în prezent în fruntea unui Guvern demisionar, era absent de la Cancelarie în momentul incidentului, care nu s-a soldat cu răniți, dar este „foarte șocat”, potrivit purtătorului de cuvânt Barend Leyts, contactat de AFP.
„Suntem foarte ușurați că nu au existat răniți”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
La rândul său, Alexander De Croo a declarat prin intermediul unei postări pe platforma X că „urmărește îndeaproape” situația.
„Aș dori să le mulțumesc ofițerilor poliției militare pentru eficiența lor din această dimineață”, a continuat liderul liberalilor flamanzi.
Rue de la Loi este o arteră majoră care traversează capitala belgiană din zona din jurul instituțiilor europene până în centrul orașului. Numărul 16, sediul Cancelariei, este una dintre numeroasele clădiri oficiale din zonă – ambasade, ministere și agenții guvernamentale – cu o prezență sporită a poliției.
După eșecul în alegerile generale și europarlamentare, Alexander De Croo a demisionat în iunie 2024, anunțând că a primit acordul regelui Philippe și că va gestiona afacerile guvernamentale curente până la învestirea viitoarei echipe guvernamentale.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI: