Belgia vrea să scoată armata pe străzi pentru a-și spori securitatea
„Armata va fi disponibilă pentru a crește nivelul securității”, a declarat Michel într-o conferință de presă, la finalul unui consiliu de miniștri care a adoptat aproximativ 12 măsuri menite să îmbunătățească lupta împotriva terorismului.
Guvernul a decis că ar putea face apel la armată când nivelul alertei va ajunge la trei, pe o scară cu patru trepte, a precizat ministrul de Interne, Jan Jambon. Aceasta este o premieră după valul de atentate ale Celulelor comuniste combatante (CCC) din anii 1980.
Guvernul a decis joi seara să ridice la trei nivelul alertei în toată țara, deși nu există o „amenințare cu atentate precisă și concretă”, a subliniat Michel.
„O companie de 150 de persoane este pregătită să fie mobilizată în locuri” care vor fi desemnate de autorități, a declarat Jambon. „Este vorba despre (trupe) para-comando, care vor putea să poarte arme”, a precizat ministrul Apărării, Steven Vandeput. El a subliniat că această mobilizare ar putea avea loc rapid, adică „în această seară sau mâine”, și va fi „temporară”, ceea ce înseamnă că va dura „cât timp Guvernul va considera necesar”.
Printre alte măsuri aflate în pregătire de mai multe luni, dar a căror adoptare a fost accelerată după atentatele de la Paris, figurează crearea unor secții speciale în două închisori, una în Flandra și cealaltă în partea francofonă, pentru „izolarea” deținuților radicalizați, astfel încât să nu-i influențeze pe ceilalți prizonieri.