Prima pagină » Știri externe » Belgienii se întreabă dacă românii și bulgarii vor invada UE de la 1 ianuarie

Belgienii se întreabă dacă românii și bulgarii vor invada UE de la 1 ianuarie

Belgienii se întreabă dacă românii și bulgarii vor invada UE de la 1 ianuarie
Un aflux de imigranți români și bulgari în Uniunea Europeană a avut deja loc, scrie miercuri pagina electronică belgiană a publicației Nord Eclair, care se întreabă dacă aceștia vor invada UE în contextul anulării la 1 ianuarie a restricțiilor ce ele sunt impuse pe piața muncii în blocul european.

Peste trei milioane de români, dintr-o populație de 21 de milioane, au plecat deja în alte state membre ale Uniunii Europene, scrie site-ul, trimițând la un dosar publicat miercuri în edițiile tipărite cu privire la acest subiect, citând o declarație din februarie a premierului român, care răspundea astfel temerilor mai multor țări care se așteptau la o migrare masivă de la 1 ianuarie 2014.

Temerile reapar odată cu apropierea datei, subliniază NordEclair.be, citând cazurile Marii Britanii și dreptei din Franța aflate în campanie pentru alegerile municipale și cele de anul viitor.

Britanicii s-au confruntat cu un val uriaș dinspre Europa de Est după extinderea UE în 2004, notează site-ul, precizând că aproximativ o jumătate de milion de polonezi s-au instalat în mai puțin de zece ani în Marea Britanie.

Potrivit NordEclair.be, în 2012, în Belgia erau detașați 28.000 de români și 5.800 de bulgari, dar și 93.000 de olandezi și 39.000 de germani. Acest sistem legal s-a confruntat cu o serie de derapaje antrenând concurența neloială, iar Guvernul belgian a anunțat vineri măsuri de luptă împotriva acestor fraude.

Citește și