Prima pagină » Știri externe » Benjamin Netanyahu efectuează un turneu diplomatic în Europa pentru a discuta despre Iran

Benjamin Netanyahu efectuează un turneu diplomatic în Europa pentru a discuta despre Iran

Benjamin Netanyahu efectuează un turneu diplomatic în Europa pentru a discuta despre Iran
Benjamin Netanyahu efectuează un turneu diplomatic în Europa pentru a discuta despre Iran

Vizita premierului israelian are loc în contextul în care cele trei mari putere europene, semnatare ale acordului atomic cu Iranul, au semnalat în repetate rânduri că intenționează să respecte în continuare înțelegerea, în pofida retragerii Statelor Unite din acord, relatează site-ul cotidianului Financial Times.

Netanyahu va călători prima dată în Germania, unde va discuta cu cancelarul german Angela Merkel, urmând ca marți să se întâlnească cu președintele francez Emmanuel Macron, iar joi va avea o întrevedere cu premierul britanic Theresa May.

Liderul israelian a declarat duminică, într-o ședință a Guvernului Israelului, că Iranul este principalul punct pe agenda turneului său european și s-a declarat optimist în legătură cu rezultatele vizitelor sale.

Administrația Macron a transmis că Franța va insista asupra necesității dialogului cu Iranul.

Iranul și marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) au ajuns, în anul 2015, la un acord privind programul nuclear iranian.

Israelul și-a manifestat de numeroase ori opoziția față de acordul atomic cu Teheranul, iar recent a semnalat că nu va permite Iranului să-și stabilească o prezență militară permanentă în Siria.

Citește și