Benjamin Netanyahu, supus presiunilor din partea partenerilor de guvernare, vrea demilitarizarea totală a Fâșiei Gaza

Benjamin Netanyahu, supus presiunilor din partea partenerilor de guvernare, vrea demilitarizarea totală a Fâșiei Gaza
Publicat: 28/11/2023, 22:29

Premierului Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirmat, marți, pe fondul presiunilor partenerilor de guvernare, că intenționează reluarea ofensivei după armistițiu, cu scopul distrugerii în totalitate a infrastructurii militare din Fâșia Gaza, părând să ignore avertismentele Statelor Unite.

”După victoria împotriva grupului Hamas, trebuie să facem două lucruri: în primul rând, să demilitarizăm Fâșia Gaza, iar, în al doilea rând, să deradicalizăm populația Fâșiei Gaza. Cum vom face aceste lucruri? Printr-o victorie totală la nivel militar și prin schimbarea culturii, a educației, a învățământului, prin corectarea greșelilor din trecut”, a afirmat Benjamin Netanyahu, într-un interviu acordat publicației germane Die Welt, preluat de Süddeutsche Zeitung. Liderul israelian a comparat situația din Fâșia Gaza cu procesul denazificării Germaniei.

Benjamin Netanyahu se confruntă cu presiuni politice imense la nivel intern. Itamar Ben-Gvir, ministrul Securității Naționale și liderul partidului de extremă-dreapta Otzma Yehudit, a avertizat marți seară că, în cazul unei noi prelungiri a armistițiului, coaliția guvernamentală se va destrăma.

”Oprirea războiului va însemna dizolvarea Guvernului”, a afirmat Itamar Ben-Gvir, citat de site-ul israelian Ynetnews.com.

Israelul și grupul Hamas depun eforturi pentru prelungirea armistițiului. David Barnea, directorul Serviciului israelian de informații Mossad, s-a deplasat din nou marți în orașul Doha, pentru discuții cu oficiali din Qatar și cu William Burns, șeful Agenției Centrale de Informații din SUA (CIA), pe tema prelungirii armistițiului dintre Israel și grupul islamist palestinian Hamas. ”Discuțiile vizează progrese în sensul prelungirii armistițiului cu încă 48 de ore și pregătirea terenului pentru acorduri suplimentare”, au afirmat, sub protecția anonimatului, oficiali de la Doha.

Un oficial guvernamental israelian a evocat posibilitatea prelungirii armistițiului cu zece zile. ”Dacă este posibil să eliberăm mulți ostatici în zece zile ar fi excelent”, a afirmat oficialul israelian, subliniind însă că, deocamdată, nu s-a discutat despre o prelungire a armistițiului cu zece zile.

Actualul armistițiu va expira joi dimineață, dacă nu va fi prelungit. Surse egiptene citate de publicațiile Al-Araby Al-Jadeed și Haaretz au declarat marți că Israelul și grupul islamist Hamas au ajuns la un acord de principiu pentru o nouă prelungire a armistițiului, pentru două zile. Oficiali guvernamentali israelieni au confirmat discuțiile, precizând însă că nu a fost luată încă o decizie.

În același timp, Guvernul Netanyahu este supus și presiunilor internaționale pentru continuarea negocierilor în sensul unui armistițiu durabil.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Israelul, într-o conversație cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, că ”încalcă dreptul internațional, reglementările de război și dreptul umanitar”. Erdogan a avertizat că va reclama Israelul la instanțe internaționale, potrivit site-ului Tagesschau.de.

La rândul său, președintele SUA, Joseph Biden, a avertizat Guvernul Benjamin Netanyahu să evite transferul forțat al populației palestiniene dacă armata israeliană va relua bombardamentele și va extinde ofensiva militară spre sudul Fâșiei Gaza. ”Amploarea deplasărilor generate de ofensiva în nordul Fâșiei Gaza nu trebuie să se repete în sud. Este foarte important ca ofensiva militară israeliană, dacă se va deplasa spre sud, să se desfășoare astfel încât să nu provoace, pe cât posibil, noi deplasări ale populației. Președintele SUA și colaboratorii săi au insistat clar asupra acestui aspect în discuțiile cu Guvernul israelian”, a declarat un oficial de la Washington, sub protecția anonimatului.

Foto: Profimedia

Citește și:

Administrația SUA avertizează Israelul să evite transferul forțat al populației în Fâșia Gaza

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce l-ar fi supărat pe Iohannis. Poliția maghiară intervine cu explicații
Fostul soț al Cristinei Bâtlan de la Imperiul Leilor a provocat un accident grav! Doi...
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
De ce ar trebui să folosim și iarna aerul condiționat în mașină. Majoritatea șoferilor nu...
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu...
Într-un deșert din Arabia Saudită, unde temperaturile ajung și la 55 de grade, a nins...
Ce condiții pune Putin pentru un plan de pace în Ucraina
Scandal în familia Betty–Cătălin Vișănescu. Socrul mare a făcut ravagii! Florin Salam a intervenit decisiv
Cum se menține în formă Monica Bârlădeanu la 45 de ani. Mănâncă 5 mese pe...
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în...
Polițist de 21 de ani, găsit mort în baia secției de poliție unde lucra. Cum...
Un român a fost găsit fără suflare într-un microbuz, în Germania. Ce spun autoritățile în...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Care e amenda pentru depășirea limitei de viteză cu 20 km/h
Oamenii preşedintelui, planul Bessent şi cum ar putea Donald Trump să-l înlăture de la comanda...
Eveniment COSMIC de proporții văzut de pe Pământ! Abia acum s-a spus
Obligatoriu dacă schimbi buletinul! O nouă cerință intră în vigoare din 2025
Atacurile cibernetice sunt mai frecvente ca niciodată. Escrocii folosesc ingineria socială
Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Lala, primele declarații după anunțul că este însărcinată. Ce a...
VIDEO El este polițistul care a murit chiar în secție! Flavius avea doar 21 de...
Ce rochie ar fi trebuit Cristina Șișcanu să poarte la aniversarea ei? De ce a...
A făcut sau nu Medana Oprea act prenupțial când s-a căsătorit cu Alin Oprea? Ce...
BANCUL ZILEI. Profa către Bulă:- Vorbește-mi despre Creangă..
Renunțarea la iluzii ne-ar ajuta să facem față crizei climatice?