Berlinul nu mai vrea să fie o mare putere în politica externă. „Cum am putea, oare, după Hitler și Auschwitz? Istoria lasă urme mult timp”
„Germania nu mai vrea să fie o mare putere în politica externă”, a declarat ministrul german de Finanțe Wolfgang Schäuble luni, pentru cotidianul german Handelsblatt, relatează AFP.
„Cum am putea, oare, după Hitler și Auschwitz? Istoria lasă urme mult timp”, spune el într-un interviu încrucișat cu economistul francez Alain Minc, cu ocazia marcării, marți, la Berlin, a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée.
„Nici măcar nu suntem geloși pe Franța și Marea Britanie, care reprezintă adevărate puteri în politica externă. Acest lucru se poate vedea în Mali, dar l-am văzut și în Libia și, un pic, în Siria”, recunoaște Schäuble.
„Nu refuzăm să ne asumăm responsabilități, ci ne raportăm altfel la puterea militară”, a adăugat el.
Germania, care și-a exprimat în mai multe rânduri susținerea față de Franța cu privire la intervenția în Mali, a trimis joi seara două avioane de transport, de tip Transall, ca susținere logistică acordată Comunității Economice a Statelor Africii de Vest (CEDEAO).
Ea a anunțat totodată acordarea unui ajutor umanitar, în valoare de un milion de euro, destinat refugiaților din țări vecine cu Mali, dar și trimiterea unor persoane în vederea formării unor trupe africane.
Populația germană este în general reținută față de orice intervenție armată în străinătate. Aproximativ 59% dintre germani s-ar opune, de altfel, unei intervenții militare germane în Mali, porivit unui sondaj publicat sâmbătă.
Însă oficiali politici, unii din cadrul partidului conservator al cancelarului Angela Merkel, au apreciat că țara lor nu a făcut suficient în acest sens.
În martie 2011, Berlinul și-a ofensat aliații occidentali, abținându-se, alături de China și Rusia, în cursul unui vot la Consiliul de Securitate al ONU asupra recurgerii la forță împotriva armatei fostului dictator libian Muammar Gaddafi.