Prima pagină » Știri externe » Berlinul, Parisul, Moscova și Kievul fac apel la încetarea ostilităților în estul Ucrainei

Berlinul, Parisul, Moscova și Kievul fac apel la încetarea ostilităților în estul Ucrainei

Berlinul, Parisul, Moscova și Kievul fac apel la încetarea ostilităților în estul Ucrainei
Miniștrii de Externe german, francez, rus și ucrainean au făcut apel la "încetarea ostilităților" în estul separatist al Ucrainei, potrivit unei declarații comune făcute publice la finalul unei reuniuni care a avut loc miercuri seara la Berlin, relatează AFP.

„Miniștrii îndeamnă toate părțile să înceteze ostilitățile și să-și retragă armele grele în acord cu linia de contact” stabilită prin acordurile de la Minsk, potrivit comunicatului.

Am făcut „progrese concrete” în negocierile privind dezescaladarea crizei din Ucraina, a declarat șeful diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier, după trei ore de discuții cu omologii săi în formatul denumit „Normandia”.

„Ne-am pus de acord asupra liniei” de contact, a dat asigurări el.

Reuniunea de la Berlin a fost orgnizată într-un context de tensiune militară și diplomatică între Kiev și Moscova. Cu câteva ore înainte de începerea reuniunii, președintele ucrainean Petro Poroșenko a afirmat că „peste 9.000 de militari ai Federației Ruse” se află în țara sa, „cu peste 500 de tancuri, piese de artilerie grea și transportoare de trupe”.

În estul Ucrainei, luptele s-au intensificat în ultimele zile.

„Această reuniune nu a soluționat toate probleme, dar a permis obținerea unui acord asupra retragerii armelor grele de o parte și de cealaltă a liniei de contact agreate la Minsk pe 19 septembrie. Grupul trilateral de contact se va reuni în zilele următoare pentru a planifica această retragere”, a declarat ministrul francez de Externe Laurent Fabius.

Miniștrii de Externe german, francez, rus și ucrainean s-au întâlnit deja, pe 12 ianuarie, la Berlin, cu scopul de a încerca să organizeze un summit între președinții rus Vladimir Putin și ucrainean Petro Poroșenko, sub egida șefului de stat francez François Hollande și cancelarului german Angela Merkel.

Însă ei nu au reușit să ajungă la un acord, iar acest summit – avut în vedere, o perioadă, pentru data de 15 ianuarie, la Astana, în Kazahstan – a fost amânat sine die.

Kievul și separatiștii proruși se acuză reciproc de intensificarea violențelor, observată de aproximativ 12 zile în estul Ucrainei, care a culminat în weekendul trecut cu confruntări armate extrem de dure pe aeroportul din Donețk și trimiterea unor tancuri ucrainene pentru a respinge o ofensivă rebelă.

Autor

Citește și