„Voi apărea la televizor și voi participa la mitinguri, dar numai în spații închise, deoarece cineva ar putea încerca să atenteze la viața mea”, a afirmat Berlusconi miercuri, în cadrul unei reuniuni cu parlamentari ai partidului său de centru-dreapta, Forza Italia.
El a adăugat că se află pe primele poziții pe o listă cu ținte a grupării islamiste Stat Islamic.
Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) a făcut recent o serie de amenințări privind cucerirea Romei și a Vaticanului, determinând Guvernul italian să sporească măsurile de securitate.
Serviciile secrete italiene au avertizat că există riscul ca teroriști ai grupului Stat Islamic din Libia să încerce să ajungă în Italia pe cale maritimă, infiltrându-se printre miile de imigranți veniți săptămânal. Conform unor interceptări realizate de serviciile secrete italiene, organizația teroristă Stat Islamic amenință că va trimite între 500.000 și 700.000 de imigranți, pe cale maritimă, în Italia, în cazul unei intervenții militare în Libia.
Anterior, Italia a anunțat că este pregătită să participe cu 5.000 de militari la o eventuală operațiune internațională de stabilizare a Libiei.