Bernie Sanders pregătește mai multe rezoluții care ar opri vânzarea de arme în valoare de peste 20 de miliarde de dolari către Israel

Publicat: 19 09. 2024, 11:13

Senatorul american Bernie Sanders pregătește mai multe rezoluții care ar opri vânzarea de arme în valoare de peste 20 de miliarde de dolari către Israel.

Rezoluțiile lui Sanders ar opri vânzările de sisteme de rachete, obuze de tanc și alte arme, inclusiv noi avioane de luptă. La începutul acestui an, Congresul a blocat temporar unele vânzări de arme către Israel, ca reacție la numărul de morți în creștere din Gaza, scrie Associated Press.

Inițiativa lui Sanders are șanse mici de succes, dar este totuși cea mai substanțială reacție din partea Congresului cu privire la situația din Gaza de până acum, după aproape un an de război între Israel și Hamas.

Într-o scrisoare adresată colegilor din Senat, Sanders a spus că SUA nu pot fi „complice la acest dezastru umanitar. O mare parte din acest măcel din Gaza a fost efectuat cu echipamente militare furnizate de SUA”.

Inițiativa lui Sanders ar putea însemna un eventual vot imediat pentru a bloca vânzările de arme către Israel, deși atingerea unei majorități este foarte puțin probabilă. Conform regulilor Senatului, odată ce Sanders supune rezoluțiile, el poate cere un vot aproape instantaneu. Măsurile sunt propuse ca o rezoluție comună de dezaprobare a vânzărilor de arme, care este un mecanism care permite supravegherea afacerilor externe de către Congres.

Sanders a spus că are sprijinul mai multor colegi, dar este greu de crezut că va obține majoritatea necesară de 51 de voturi în Senat.

Deși este improbabil că Senatul american va adopta măsurile, mișcarea este concepută pentru a trimite un mesaj regimului lui Beniamin Netanyahu, arătând că războiul din Gaza erodează sprijinul bipartizan de lungă durată al SUA pentru Israel.

În Camera Reprezentanților, proiectul lui Sanders ar avea șanse și mai mici, deoarece acolo republicanii dețin majoritatea și ei sunt în mare parte în favoarea abordării lui Netanyahu în războiul cu Hamas.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI: