Biden a debarcat la Paris de D DAY, ziua invaziei Aliaților în Franța. Marele absent, Vladimir Putin, în numele RUSIEI
Preşedintele american Joe Biden „a debarcat” miercuri în Franţa, unde va participa la comemorarea D-Day, ziua debarcării aliate în Normandia (6 iunie 1944) care a fost începutul sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial. AXA învinsă, Germania și Italia, vor fi reprezentate la nivel înalt, Cancelarul Scholz și președintele Mattarella. Pe lângă festivități, evenimentul va fi și o adevărată ședință strategică de lucru NATO-UE în contexul războiului inexplicit dar inevitabil cu Rusia.
Marele absent este, evident, Vladimir Putin „un tiran brutal” în opinia lui Biden, în numele Rusiei, care este și neinvitat, și urmărit penal pentru crime de război în urma invaziei Ucrainei. Din partea blocului sovietic victorios, pe covorul roșu, va patrula doar Zelenski.
Învingători și învinși, aliați împotriva Moscovei
Biden a fost întâmpinat la aterizarea la Paris de premierul francez Gabriel Attal.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, urmează să dea startul festivităţilor în cadrul cărora Biden se va întâlni joi, pe plajele din Normandia unde s-au dat cele mai crîncene lupte între cele două blocuri militare, cu regele Charles, cu cancelarul german Olaf Scholz, cu omologul său italian Sergio Mattarella şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Sâmbătă, Biden este invitatul lui Macron la Paris, în prima sa vizita oficială de stat în Franţa.
Pe plajele normande Utah şi Omaha
Liderul de la Casa Albă va lua cuvântul la ceremoniile oficiale de pe plajele care pentru D-Day au primit numele de cod Utah şi Omaha. Potrivit preşedinţiei SUA, debarcarea a „73.000 de americani curajoşi a deschis calea eliberării Franţei şi a Europei” de ocupaţia nazistă.
În afara programului, Biden va avea ocazia să discute cu Zelenski, pentru a vedea „cum putem continua să aprofundăm susţinerea” SUA pentru Ucraina, arată comunicatul Casei Albe citat de AFP.
Cei doi şefi de stat se vor mai întâlni şi la summitul G-7 din Italia, care va avea loc în 13-15 iunie.
Ultimii veterani
La festivităţile din Franţa au început să sosească de luni circa 50 de veterani americani, dintre care unii au participat la asaltul amfibiu din 6 iunie 1944, cel mai mare din istorie; acum, ei au sosit în Normandia pe calea aerului, la Deauville. Macron le-a adresat pe platforma X mesajul „Bun-venit eroilor în Franţa”.
Rusia, exclusă de la masa învingătorilor
Rusia, aliată cu Statele Unite şi Regatul Unit împotriva Germaniei naziste, în cel de-al doilea război mondial, a fost invitată să îşi trimită reprezentanţi la ceremoniile similare de acum zece ani, dar de data aceasta a fost exclusă oficial de la eveniment, din cauza invaziei ruse în Ucraina. AFP menţionează că preşedinţia Franţei nu şi-a ascuns dorinţa de a afişa unitatea Occidentului în contextul războiului care afectează din nou Europa. Macron urmează să îşi clarifice intenţiile privind eventuala trimitere a unor instructori militari în Ucraina.
Miercuri la Plumelec, în Bretania, el va da semnalul de începere a festivităţilor aducând primele omagii luptătorilor bretoni din Rezistenţa franceză, primilor paraşutişti din efectivele Franţei Libere şi numeroaselor victime civile ale celui de-al doilea război mondial.
Măcelul aliaților
În cursul după-amiezii, Macron va ţine la Saint-Lo, în Normandia, un discurs despre civilii ucişi de bombardamentele aliate în „capitala ruinelor”, cum a numit dramaturgul irlandez Samuel Becket localitatea distrusă în proporţie de 90% în noaptea de după D-Day. În total, şi-au pierdut viaţa în astfel de atacuri între 50.000 şi 70.000 de civili, dintre care 10.000 în Normandia.
Seara, în aceeaşi regiune din nord-vestul Franţei, Macron îi va omagia pe deţinuţii din închisoarea din Caen – majoritatea, membri ai Rezistenţei – executaţi de nazişti după debarcarea aliată.
Biden și Macron între campanie și șampanie
În contextul alegerilor europarlamentare de duminică, probabil nefavorabile taberei sale politice, preşedintele francez a decis să prelungească anul acesta comemorarea timp de trei zile, de miercuri până vineri.
La rândul său, Biden – aflat în campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din SUA – speră să se distanţeze, inclusiv prin vizita în Franţa, de contracandidatul său republican, Donald Trump. Preşedintele va vizita joi cimitirul american din Colleville-sur-Mer, în Normandia, unde se va întâlni cu veterani, iar duminică va depune la cimitirul american din Bois Belleau din nordul Franţei o coroană de flori pentru soldaţii căzuţi în primul război mondial. În 2018, Trump nu a mai ajuns acolo, oficial din cauza vremii nefavorabile. A