Prima pagină » Știri externe » Biden a emis un ordin pentru SECURIZAREA frontierei sudice a SUA /Procedurile de expulzare a imigranților vor fi accelerate

Biden a emis un ordin pentru SECURIZAREA frontierei sudice a SUA /Procedurile de expulzare a imigranților vor fi accelerate

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat, marți seară, măsuri de intensificare a securității la frontiera sudică, acuzând opoziția republicană de lipsă de cooperare în combaterea migrației ilegale.

”Astăzi, acționez prin autoritatea executivă pe care o am ca președinte pentru a face ceea ce pot eu în scopul protejării frontierei. Ca să fiu sincer, aș fi preferat să abordez această problemă printr-un proiect legislativ susținut de ambele partide, pentru că este singura modalitate de remediere a actualului sistem deficitar, pentru a angaja mai mulți agenți ai poliției de frontieră, mai mulți ofițeri de azil, mai mulți judecători. Dar republicanii nu mi-au oferit altă opțiune”, a declarat Biden, într-un discurs rostit la Casa Albă.

”Astăzi, anunț măsuri prin care imigranții care traversează ilegal frontiera noastră sudică vor fi opriți să mai primească azil”, a precizat președintele SUA.

Casa Albă a anunțat că, în situațiile în care agenții poliției de frontieră se vor confrunta cu un număr mare de imigranți care încearcă să pătrundă ilegal pe teritoriul SUA, procedurile de expulzare vor fi accelerate.

”Aceste măsuri vor fi în vigoare în situațiile în care se înregistrează aflux masiv de imigranți la frontiera sudică, iar agenții poliției de frontieră vor putea acționa imediat pentru expulzarea persoanelor care nu au bază legală de a rămâne în Statele Unite. Aceste măsuri nu sunt permanente. Vor fi întrerupte când numărul imigranților va scădea. Trebuie să fie clar că noi nu putem obține aceleași rezultate ca o lege adoptată de Congres, nu avem personal suficient și nici finanțare pentru securizarea frontierei sudice. Congresul va trebui să acționeze”, a transmis Președinția SUA.

Decizia președintelui Joe Biden, un politician din cadrul Partidului Democrat, intervine în contextul în care adversarul său republican, Donald Trump, se va concentra pe tema contracarării imigrației în campania premergătoare scrutinului prezidențial din noiembrie.

Foto: Profimedia

Citește și:

Biden vrea consolidarea NATO, în contextul amenințărilor Rusiei asupra EUROPEI /Președintele SUA crede că economia Chinei este „în pragul eșecului”

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și