BIDEN cere investiții în apărarea NATO, în contextul riscurilor generate de RUSIA /”Putem și vom apăra fiecare centimetru pătrat al teritoriului”
This browser does not support the video element.
Președintele SUA, Joe Biden, a pledat, cu ocazia summitului NATO, pentru consolidarea capabilităților de apărare, inclusiv a bazei industriei militare, subliniind, în contextul riscurilor generate de Rusia, că Alianța Nord-Atlantică este pregătită să își protejeze teritoriul în totalitate.
”Timp de 75 de ani, națiunile noastre s-au dezvoltat și au prosperat în spatele scutului NATO. În prezent, suntem mai puternici decât am fost vreodată. De la începerea mandatului meu, am dublat numărul grupurilor de luptă pe care Statele Unite le au pe flancul de est al NATO. Finlanda și Suedia au aderat la Alianță. Iar numărul statelor membre care alocă 2% pentru apărare a crescut de la nouă la 23”, a declarat Joe Biden, la summitul NATO de la Washington.
Președintele SUA a propus consolidarea bazei industriei apărării în toate statele din cadrul Alianței Nord-Atlantice, avertizând că Rusia și-a intensificat producția de armament în contextul invaziei în Ucraina.
”Aceste lucruri nu s-au petrecut la întâmplare, ci prin decizii. La summitul nostru de acum doi ani, am lansat un plan de modernizare a capabilităților în sensul descurajării militare și apărării. Astăzi, trebuie să ne întrebăm: ce urmează? Cum putem face acest scut mai puternic? Un răspuns trebuie să fie consolidarea bazei industriale. În prezent, Rusia este într-un ritm specific perioadelor de război în privința producției pentru apărare. A intensificat semnificativ producția de armament, muniție și vehicule militare. Face acest lucru cu ajutorul Chinei, Coreei de Nord și Iranului. Nu putem permite ca NATO să rămână în urmă”, a precizat Biden.
Liderul de la Casa Albă a salutat contribuțiile tuturor statelor din cadrul NATO.
”Sunt foarte mulțumit că în prezent toate statele membre asumă angajamente de extindere a bazei industriale, a capacităților industriale. Referitor la majorarea cheltuielilor pentru apărare, constituie un pas esențial pentru menținerea securității. Pentru prima dată, fiecare stat NATO asumă angajamentul de a elabora planuri pentru producție internă de apărare. Acest lucru înseamnă că, în calitatea de Alianță, vom deveni mai inovativi și mai competitivi”, a continuat Biden.
”Noile angajamente transmit lumii un mesaj care nu lasă loc de interpretări greșite: fiecare stat NATO asumă angajamentul de a contribui la menținerea Alianței puternică. Putem și vom apăra fiecare centimetru pătrat al teritoriului NATO și o vom face împreună. Investim în forța noastră viitoare, pentru a ne asigura că Alianța va fi mereu pregătită pentru orice amenințare, acesta trebuie să fie un mesaj clar adresat lumii”, a concluzionat președintele SUA.
Foto: Profimedia
Citește și: