Prima pagină » Știri externe » Biden vrea avansarea eforturilor pentru un ARMISTIȚIU în Fâșia Gaza și cere Israelului să evite escaladarea conflictului cu Iranul

Biden vrea avansarea eforturilor pentru un ARMISTIȚIU în Fâșia Gaza și cere Israelului să evite escaladarea conflictului cu Iranul

Președintele Joe Biden a reafirmat, luni seară, angajamentul Statelor Unite pentru apărarea Israelului, dar a cerut evitarea unui conflict militar cu Iranul, liderul de la Casa Albă pledând și pentru avansarea negocierilor în sensul unui armistițiu în Fâșia Gaza.

”Așa cum știți, Iranul a lansat un atac aerian fără precedent împotriva Israelului, iar noi am avut o mobilizare fără precedent pentru apărarea Israelului. Împreună cu partenerii, am învins acel atac. Statele Unite mențin angajamentul pentru garantarea securității Israelului”, a declarat președintele Biden, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Washington cu premierul Irakului, Mohammed Shia Al-Sudani.

Președintele SUA a precizat că sunt continuate eforturile diplomatice pentru un armistițiu între Israel și grupul islamist palestinian Hamas. De asemenea, Biden a îndemnat Israelul să evite escaladarea conflictului cu Iranul.

”Menținem angajamentul obținerii unui armistițiu care să aducă acasă ostaticii și vrem să oprim extinderea conflictului dincolo de amploarea actuală. De asemenea, menținem angajamentul de protejare a personalului nostru și a personalului partenerilor din regiune, inclusiv din Irak”, a subliniat Biden.

Franța, Germania și Italia au îndemnat Israelul să evite escaladarea conflictului cu Iranul. Guvernul Canadei a lansat un apel similar luni seară. Melanie Joly, ministrul canadian de Externe, i-a cerut omologului său israelian, Israel Katz, să nu continue acțiunile beligerante.

”Pledăm în mod clar pentru diminuarea tensiunilor, trebuie să ne asigurăm că acest conflict nu se va extinde în regiune. I-am transmis clar omologului meu israelian să accepte actuala situație favorabilă și să se asigure că, prin colaborare, aducem pacea în regiune”, a declarat Melanie Joly, potrivit agenției Reuters.

Guvernul Israelului a stabilit, luni seară, că va riposta la atacul Iranului, dar, conform unor surse, armata israeliană va încerca să evite escaladarea conflictului.

Teheranul a lansat atacurile asupra Israelului ca ripostă la bombardamentul de pe 1 aprilie asupra Consulatului iranian din Damasc. Atacul atribuit Israelului s-a soldat cu distrugerea clădirii Consulatului iranian și cu moartea a 16 persoane, printre care s-au numărat ofițeri din cadrul Gardienilor Revoluției.

Președintele SUA, Joe Biden, i-a semnalat premierului Benjamin Netanyahu că nu va susține un atac israelian asupra Iranului.

Administrația islamistă din Iran a subliniat că atacul cu rachete și drone contra Israelului a fost ”limitat”, dar a avertizat că ar putea urma o operațiune ofensivă de amploare dacă Guvernul Benjamin Netanyahu va face alt pas beligerant.

”Atacul limitat al Iranului contra Israelului avea rolul de a avertiza, de a descuraja și de a pedepsi regimul sionist. Dar dacă Israelul va lansa o altă acțiune contra Iranului, cu siguranță se va confrunta cu o ripostă mai puternică”, a declarat Hossein Amirabdollahian, ministrul de Externe de la Teheran.

Foto: Profimedia

Citește și:

The Wall Street Journal: Mai mulți membri ai conducerii companiei TESLA au demisionat, iar numărul angajaților va fi redus

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și